Atmosfera localelor, tot mai fierbinte


alegeri locale, primari, consilieri, candidaţi,
Imagine:Jurnal de Chişinău

ALEGERI 2011 // Gradul mai înalt de democraţie a dus la creşterea numărului de doritori de a accede la funcţiile de primari sau de consilieri locali
Consiliile electorale de circumscripţie au finisat procedura de înregistrare a candidaţilor pentru alegerile locale din 5 iunie 2011. Spre deosebire de municipiul Chişinău, unde se dă o bătălie aprigă, în raioane, campania electorală decurge mai domol. Candidaţii la funcţia de primar promit că vor repara drumurile, vor crea locuri de muncă şi vor administra eficient banii publici. În cadrul scrutinului din 5 iunie urmează a fi aleşi 898 de primari şi 11.740 de consilieri locali.
Pentru funcţia de primar al oraşului Ungheni concurează opt candidaţi. Piesa grea a PLDM-ului este Alexandru Ambros, care a exercitat funcţia de primar al oraşului. La începutul campaniei, acesta era candidatul PDM la această funcţie. Ambros nu a rămas în tabăra democraţilor din cauza unor disensiuni şi, ca rezultat, a dat curs unei „propuneri tentante” a PLDM.
PDM l-a propus la funcţia de primar de Ungheni pe Petru Langa, fost vicepreşedinte al raionului. PL o va susţine pe Natalia Rotaru, fostă şefă a oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, iar PCRM – pe Ilie Ciocanu, fost primar interimar.
Bătălia pentru Bălţi
La Bălţi, la postul de primar al municipiului candidează nouă concurenţi. Candidaţii principali sunt Vladimir Tonciuc (PLDM), Vadim Vacarciuc (PL), Anatoli Harcenco (PDM), Vasili Panciuc (PCRM) şi Igor Ciuru (PPCD). Despre Vladimir Tonciuc, în vârstă de 59 de ani, se ştie că a fost primul primar de Bălţi (1991–1994) după proclamarea independenţei RM. Acesta a fost şi primul preşedinte al Consiliului Judeţean Bălţi între 1999 şi 2001.
Candidatul PL la funcţia de primar este deputatul Vadim Vacarciuc, fost sportiv de performanţă. Vacarciuc are în palmares titlul de campion mondial şi vicecampion european la haltere. Din decembrie 2008, vicepreşedinte al Federaţiei Moldoveneşti de Haltere, a deţinut doi ani funcţia de deputat în fracţiunea liberală.
Piesa grea a PCRM, Vasile Panciuc, a fost mutat în ultima vreme ca pe tabla de şah. După ce a renunţat în ianuarie la funcţia de edil al oraşului Bălţi în favoarea celei de deputat în fracţiunea comuniştilor, Vasile Panciuc a fost înaintat de PCRM la funcţia de primar al municipiului. Acum o lună, odată ce a fost anunţată candidatura sa la alegeri, Consiliul Municipal Bălţi i-a acordat titlul de „cetăţean de onoare al municipiului Bălţi” pentru merite în dezvoltarea oraşului. Potrivit consilierilor, decizia a fost luată la propunerea mai multor organizaţii şi instituţii de învăţământ de limbă rusă.
Concurenţă acerbă şi la Cahul
La Cahul, la funcţia de primar candidează 11 persoane, un număr dublu în comparaţie cu alegerile locale din 2007. Printre candidaţii cu mai multe şanse de a accede la conducerea oraşului se numără deputatul Ion Butmalai (PLDM), Petru Burlacu (PCRM), Ghenadie Capriţa (PD) şi Mihai Trofim (PL).
Ion Butmalai este cunoscut de alegători, a ocupat funcţia de vicepreşedinte al raionului Cahul (2007–2009). Din 2009 a acces în legislativ pe lista PLDM. „Am candidat şi în 2007 la funcţia de primar, dar comuniştii au falsificat atunci alegerile. Acum e mai multă democraţie, de aceea numărul candidaţilor e mai mare. Cahulul este un oraş de perspectivă şi necesită schimbări în toate domeniile, în special în cel social. Din acest considerent, am decis să candidez din nou”, a declarat acesta.
Mihai Trofim, candidatul PL la fotoliul de primar al oraşului, economist de profesie, a fost şef al Oficiului teritorial Sud al Curţii de Conturi din Cahul. S-a făcut cunoscut opiniei publice după mai multe dezvăluiri despre ilegalităţile comise la Curtea de Conturi în perioada guvernării comuniste.
„Tinerii s-au mai trezit”
La funcţia de primar al oraşului Orhei candidează 15 persoane. PLDM a înaintat candidatura lui Vitalie Colun, fostul şef al Inspectoratului Fiscal Raional. PL a propus candidatura lui Ilie Amoaşei, medic la spitalul raional. PCRM l-a propus pe şeful SA „Moldtelecom” din Orhei, Mihail Catriniuc. PDM mizează pe candidatura fostului primar de Orhei, Ion Stratulat. Preşedinta Consiliului electoral, Ala Marfescu, a declarat că cursa electorală decurge fără incidente şi că, pe moment, n-au înregistrat nicio sesizare.
Reprezentanţii Consiliului Electoral de Circumscripţie Orhei au ţinut să precizeze, la rândul lor, că numărul doritorilor de a participa la activitatea publică locală a crescut simţitor în acest an în comparaţie cu alegerile locale precedente. „S-au mai trezit tinerii. Dacă acum patru ani, pentru funcţia de primar în satele raionului Orhei concurau circa 160 de persoane, acum s-au înregistrat 211 candidaţi şi circa 3000 de candidaţi pentru funcţia de consilier local. Primării ca Selişte, Pelivan au înregistrat un număr record de candidaţi, câte nouă concurenţi la fotoliul de primar”, a opinat Alexandru Malai, preşedintele Consiliului Electoral de Circumscripţie.
PD, lider la cheltuieli
La fel ca în campania electorală pentru alegerile din noiembrie 2010, Partidul Democrat este lider la capitolul cheltuieli. În mai puțin de două săptămâni de la lansarea în campania electorală, candidatul PD la funcţia de primar al mun. Chișinău, Valentina Buliga, a cheltuit peste 3,2 milioane de lei.
Banii au fost adunați în exclusivitate de la membrii și susținătorii necunoscuți ai partidului. Dacă în campania precedentă businessmanul Vlad Plahotniuc a donat oficial 360 de mii de lei, de această dată, numele vicepreședintelui PD nu mai figurează printre finanțatori.
În schimb, Plahotniuc pare să fie principalul beneficiar de pe urma acestei campanii. PD a transferat deja aproape 1,7 milioane de lei postului de televiziune Prime și peste 330 de mii de lei postului 2 Plus pentru publicitate electorală.
Precizăm că Vlad Plahotniuc a recunoscut de mai multe ori în public că aceste televiziuni îi aparțin.
PL nu a cheltuit nimic
Potrivit rapoartelor financiare depuse la CEC, PLDM a cheltuit 2,1 milioane de lei, PCRM – 1,9 milioane de lei. Celelalte partide au declarat venituri mai mici de zece mii de lei sau nu au declarat încă nimic.
PL şi PPCD au declarat că nu au cheltuit niciun ban pentru campania electorală. Candidatul PL, la funcţia de primar al capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat că s-a renunţat la publicitatea electorală stradală pentru a se face economii. „Nu se merită, mai ales într-o situaţie atât de grea din punct de vedere economic, de cheltuit milioane de lei pentru astfel de activităţi. Vom avea materiale electorale sub formă de pliante care vor ajunge la fiecare cetăţean”, a mai spus Chirtoacă.
CEC a avertizat concurenţii electorali Partidul Politic „Patrioţii Moldovei”, Blocul Electoral „Forţa a treia”, Partidul Popular Democrat din Moldova pentru că nu au dorit să-şi facă publice cheltuielile.
Sursa: Svetlana Corobceanu Jurnal de Chişinău


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *