„Femeile care vor să reuşească nu caută motive”
Interviu cu Victoria Bernic, preşedintele AO „Pro femeia”
În ultimii ani, la Ungheni s-au făcut foarte multe pentru a convinge femeia că poate reuși. Au fost realizate diverse proiecte, au fost organizare discuţii, mese rotunde. Care-s rezultatele? S-au schimbat femeile noastre? Cît de implicate sînt, cît de decise sînt să reușească?
Femeile din Ungheni vor reuşi doar cu o condiție: ele trebuie să dorească schimbarea. Dacă nu vor, atunci nu le poți face nimic. La unele această dorință vine mai devreme. La altele poate să vină mîine, sau chiar poimîine. De aici și implicarea, activismul feminin.
Prin ce se explică faptul că unele vor, altele mai stau pe gînduri?
Mai stau pe gînduri, pentru că nu s-au debarasat de barierele psihologice. Aşa au fost educate, că femeia trebuie să aibă o limită în tot ceea ce face şi că mai sus nu e loc pentru ea. Din această cauză, multe dintre femei şi-au făcut o viziune îngustă despre potențialul lor.
Sau poate se simt mai comod aşa?
Poate fi și aceasta, deși n-aș zice. Cunosc multe femei care, atunci cînd văd colege de ale lor că au reușit în viață, încep să-și pună anumite întrebări: de ce? Încep să caute explicații, subestimîndu-se pe ele însele. Găsesc şi motive: pentru că aceea are bani, are susținere și tot așa. Totuşi, e bine că cel puţin îşi pun întrebări. E un semn bun, susţin psihologii. Femeile care vor să reuşească nu caută motive. Își răsuflecă mînecile și pornesc la treabă.
Deci, sînt femei care vor şi care nu vor să reuşească?
Femeile sînt de cîteva categorii. Primele nu caută motive, ci învață, studiază, perseverează. Asemenea femei au reușit. Sînt foarte multe exemple în acest sens, inclusiv la Ungheni. O a doua categorie sînt femeile care încep să-și pună întrebări și să caute motive: că cealaltă a avut, a putut, iar eu nu am avut, nu am putut și tot așa. Pînă la urmă, o parte dintre ele trec de această barieră şi reuşesc. Mai există şi o a treia categorie de femei – cele care au un nivel de cultură foarte jos. Iată acolo chiar trebuie de muncit. Trebuie să gîndim proiecte pentru această categorie. Nişte proiecte foarte simple. De obicei, ce se întîmplă? Ne îndreptăm atenția spre cele care deja sînt versate și mai deschise. Am observat multe femei care, venind la seminare sau mese rotunde, se complexează cînd aud vorbindu-se: APL, ONG, motivație, oportunități, riscuri şi tot aşa. După două-trei întîlniri de acest fel, ele se blochează și gata. Cunosc asemenea cazuri. Decalajul este evident și atunci există un val mare de femei care se retrag.
Am încercat, în aceste zile, să realizăm un top al femeilor de succes din Ungheni. Am ajuns la concluzia că-s cam aceleași care erau și cu cinci sau zece ani în urmă. Nu prea avem nume noi.
Despre asta vorbesc şi eu. Am sesizat că decalajul acesta se accentuează din ce în ce mai mult. Și atunci, femeile care au început să se impună acum cinci sau zece ani în urmă au tot crescut și s-au perfecționat, iar celelalte se complexează și renunță să mai meargă înainte, să persevereze. Dar loc sub soare este pentru toată lumea. Asta trebuie să se înțeleagă.
Cum să le convingem pe femei să se implice mai mult?
Poate că bărbații ar trebui să-și spună cuvîntul. Dacă o femeie nu este susținută, nu este încurajată de soțul ei, de prietenul ei, nu prea reușește. O femeie încurajată de un bărbat stă altfel pe poziții. Ea simte că nu este singură, că are un susținător. O analiză sumară demonstrează că reușesc de obicei femeile susținute de bărbați sau femeile singure. Dar în Ungheni, comparativ cu alte localități din Republica Moldova, noi sîntem mult mai dezghețate, mult mai active. Și sîntem multe.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns