„Mărţişorul 2011” va fi unul local

Festivalul "Mărţişor" 2011
Festivalul "Mărţişor" 2011 în raionul Ungheni

Secţia raională cultură a decis să prezinte în acest an, în cadrul festivalului „Mărţişor”, doar colective din raion. „Avem cu ce ne lăuda şi cred că e bine să promovăm şi formaţiile noastre, care sînt destul de bune. Festivalul „Mărţişor” este o ocazie deosebită în acest sens”, a subliniat Eugenia Baroncea, şefa Secţiei cultură. Astfel, în scenă se vor produce: orchestra de muzică uşoară „Bravissimo”, orchestra de jazz „Accelerat”, ambele de la Şcoala de muzică din Ungheni, precum şi corul aceleiaşi instituţii. Vor mai evolua formaţile folclorice: „Codreanca” din Mînzăteşti, „Codrenii” din Corneşti, „Tudoriţele” din Todireşti, ansamblul de dansuri populare „Drăgaica” din Pîrliţa, teatrul de satiră şi umor „Gură Spartă” din Todireşti. „Am selectat colective care au un repertoriu bun, unde se munceşte şi care merită să fie aplaudate ori de cîte ori apar în scenă”, a menţionat Eugenia Baroncea. De notat că locaţiile alese pentru spectacole sînt mai diferite decît anterior: Spitalul raional, fabrica de covoare, gimnaziul-internat, licee, gimnazii etc. De programul festivalului „Mărţişor”, organizat la Palatul culturii din Ungheni, puteţi lua cunoştinţă mai in jos.
Programul de desfăşurare a Festivalului internaţional „Mărţişor 2011”
Locaţia: sala mare a Palatului culturii din Ungheni
1 martie, ora 16.00
Deschiderea Festivalului: ansamblul vocal „Do-Re-Micii”, ansamblul de dans „Nostalgie”, ansamblul de dans „Mega-Dance”, ansamblul de dans popular „Struguraş”, ansamblul de dans oriental, circul „Curcubeul” (intrare liberă)
3 martie, ora 17.00
Evoluează „Romaniţe muzicale” (intrare liberă)
4 martie, ora 14.00
Evoluează ansamblul vocal „Do-Re-Micii” (intrare liberă)
5 martie, ora 16.00
Evoluează ansamblul de muzică şi dans popular „Struguraş” (intrare liberă)
7 martie, ora 16.00
Evoluează orchestra naţională de muzică populară „Lăutarii”, dirijor Nicolae Botgros (intrarea confrom invitaţiilor)
9 martie, ora 16.00
Concert de binefacere
Invitaţi: Ion Suruceanu, Anişoara Puică, Mariana Mihăilă, Dana Machitan (intrarea cu bilete)
10 martie, ora 15.00
Închiderea Festivalului
Evoluează Orchestra de muzică populară „Folclor”, dirijor Petru Neamţu (intrare cu invitaţie).


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *