Aproape gata pentru deszăpezirea drumurilor oraşului Ungheni

Întreprinderea municiaplă ”Servicii Comunale Ungheni”, în persoana administratorului Ghenadie Ciobanu, a raportat consilierilor orăşeneşti despre gradul de pregătire pentru perioada toamnă-iarnă 2010-2011.
Deci, pentru deszăpezirea şi întreţinerea pe timp de iarnă a celor 130 de kilometri de străzi din interiorul oraşului, ÎM ”Servcii Comunale Ungheni” are în dotare patru tractoare, un greider şi două împrăştietoare de material antiderapant. Starea tehnică a acestora, potrivit unei note informative prezentate consilierilor, este satisfăcătoare.
Şi statele de personal sînt completate, angajaţilor li s-au creat condiţii bune de lucru. În acest sens, s-au reparat sobele, s-au depozitat lemnele de foc.
Lasă însă de dorit asigurarea cu material antiderapant. La ora actuală, din cele 300 de tone de amestec de nisip şi sare, necesar pentru întreţinerea drumurilor pe timp de iarnă, sînt depozitate doar 70 de tone.
Consilierii, la rîndul lor, au adoptat o decizie, prin care se pune în sarcina ÎM ”Servcii Comunale Ungheni” să depoziteze materialele antiderapante necesare pînă la 25 octombrie curent. Totodată, să organizeze evacuarea operativă a frunzelor căzute, să lichideze gunoiştile neautorizate, să organizeze supravegherea bunei funcţionări a reţelelor electrice destinate iluminatului public.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *