Adevărul e mult mai puternic

Vineri, 10 septembrie, imediat după apariţia „Expresului de Ungheni”, ne-a venit, prin poşta electronică, următoarea scrisoare, pe care o publicăm integral, cu mici redactări de ordin stilistic şi ortografic. Este o reacţie la editorialul „Referendumul şi lecţia neînvăţată”.
„Eu ştiu şi simt că aveţi o invidie faţă de Organizaţia Teritorială PLDM Ungheni, dar să ştiţi că ADEVĂRUL E MULT MAI PUTERNIC decît minciuna!
La întrebările ce le-aţi scris în ziarul dumneavoastră răspundem.
1.Ce a făcut PLDM?
Am cerut tuturor colegilor mobilizarea tuturor resurselor pentru a scoate cetăţenii la referendum, am îndemnat toţi cetăţenii să dea dovadă de spirit civic, am avut un grafic bine determinat ce ţine de întilnirile cu cetăţenii din sate ş. a.m.d.
2. Despre ce se discuta?
Despre situaţia politico-economică din ţară. DESPRE IMPORTANŢA PARTICIPĂRII TUTUROR CETĂŢENILOR, ACTIV ŞI MASIV, LA REFERENDUM, despre ceea ce am pornit din 2008 – colectarea semnăturilor a 230000 cetăţeni.
3. Cu cîţi?
Cu oameni de bun simţ am avut întîlniri. Nu contează numărul (aceasta e în stilul comuniştilor şi al unora din AIE). Eu tot vă întreb de ce aveţi un tiraj numai de 2000 exemplare, dacă în raionul Ungheni sînt 84000 de alegători?
4. A avut vreo strategie?
Da, PLDM a avut un plan şi o strategie bine pusă la punct, un plan din 54 sarcini.
5. Ce personalităţi a adus în prim-plan PLDM?
35 de colegi care s-au întîlnit cu cetăţenii prin sate, care au dedicat sîmbetele, duminicile nu la „şaşlîkuri”, zile de naştere şi chefuri, ca unii pe care îi cunoaşteţi.
6. Ce personalităţi avem?
Avem. COLEGI, OAMENI CU BUN SIMŢ! Noi nu sîntem în poveşti ca să le ziceţi personaje. RUŞINE. Dacă cunoaşteţi ceva mai mult decît noi, spuneţi-ne.
PD? HA-HA-HA! Vă plac? De ce? Vă plătesc cred mai bine. Vom trăi şi vom vedea.
Dar ce a făcut ziarul „Expresul de Ungheni”, ca să îndemne cetăţenii la REFERENDUM, în afară de materiale achitate de către partide? CONCRET”.
Trei remarci se impun
Autorul acestui demers remarca: „Noi nu sîntem în poveşti ca să le ziceţi personaje. RUŞINE. Dacă cunoaşteţi ceva mai mult decît noi, spuneţi-ne”.
Cunoaştem. Prima explicaţie a cuvîntului PERSONAJ, conform Dicţionarului Universal al Limbii Române („Litera” Chişinău, 1008), este PERSONALITATE, după care urmează: „fiecare dintre persoanele care figurează într-o operă literară; erou într-o operă literară, muzicală, cinematografică etc.” şi „persoană oarecare cu un rol într-o anumită întîmplare”.
Ce a făcut concret „Expresul de Ungheni” ca să îndemne cetăţenii la referendum? Rolul presei în societate este de a INFORMA. Au trecut timpurile cînd ziarul era, vorba marelui ideolog comunist, Vladimir Ilici Lenin, „nu doar un propagandist colectiv şi un agitator colectiv, ci şi organizator colectiv”. Şi totuşi…
La 6 augiust scriam: „Referendumul. Cred că lumea va ieşi să-şi spună opinia. Trebuie să iasă. Iată că pentru prima oară în ultimii 20 de ani cineva s-a gîndit să întrebe şi acest popor ce părere are despre un subiect decisiv pentru statul nostru. Oare nu-i păcat să nu răspunzi? Altfel, cine ştie, se supără guvernanţii şi nu ne mai întreabă niciodată părerea.
Sigur, cu popor sau fără el, Republica Moldova va avea un preşedinte. Ales de întreaga populaţie. Sau de vreo 70 de cetăţeni ai ţării. Cum e mai bine? Poporul va decide. Dacă va dori să decidă. Am spus-o deja: eu cred că va decide. Şi va decide ca şeful statului să fie ales de popor”.
La 13 august băteam alarma: „Cică peste mai puţin de o lună vom avea referendum. Oare chiar vom avea referendum? Linişte şi pace – sînt cuvintele-cheie, cînd e vorba de referendum. Auziţi cumva ca oamenii politici din teritoriu să vină cu explicaţii, cu discursuri de ce e bine (sau poate nu?) să participăm la referendum? Auziţi cumva să solicite discuţii publice: ce trebuie să facă omul nostru atunci cînd va păşi pragul secţiei de votare şi va lua în mînă buletinul în care va fi înscrisă o singură întrebare, la care  se va cere şi un răspuns clar: da sau nu”.
La 3 septembrie, întrebam primarii care e starea de sprit al lor şi al populaţiei din teritoriu privind referendumul, publicam (ne pare rău că dezamăgim pe cineva, dar fără bani!), apelurile de a participa la referendum, făcute de preşedintele raionului şi primarul de Ungheni.
Şi ultima. Ne-a atras atenţia, în mod special, o frază:  „PD? HA-HA-HA! Vă plac? De ce? Vă plătesc cred mai bine. Vom trăi şi vom vedea”.
Ştiam că parcă exista o Alianţă – Alianţa pentru Integrare Europeană, din care fac parte, inclusiv, PLDM şi PD.
În ceea ce priveşte invidia, banii şi alte apropo-uri, rămîne pe conştiinţa semnatarilor acestui demers.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *