Peste 100 de tineri specialiști și viitori pedagogi au vizitat instituțiile de învățământ din municipiul Ungheni, în cadrul campaniei „Hai să predăm la Ungheni!”,…
Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună iunie înregistrată vreodată, a anunţat luni serviciul UE de monitorizare a schimbărilor climatice. Continuă astfel o…
Peste 13 mii de locuitori din raionul Ialoveni beneficiază de condiții medicale moderne în Centrul medical din satul Puhoi, unde, prin intermediul Programului Național…
Au sperat că vor scăpa basma curată, dar acum riscă amenzi de până la 200 de mii de lei. Doar în primele șase luni…
Instalarea unei folii de protecție solară la geamuri poate aduce numeroase avantaje. Protejează de căldură, de razele UV, de deteriorări mecanice ale sticlei geamului. În…
Un tânăr de 18 ani din Ungheni a fost reținut de polițiști, fiind implicat într-un caz de escrocherie săvârșită prin schema „ruda implicată într-un…
În perioada lunilor mai-iunie 2024, inspectorii din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au realizat controale pentru verificarea nivelului de pregătire a taberelor de…
Un tânăr de 21 de ani din raionul Călărași a fost reținut de polițiștii din sectorul Botanica din Chișinău, fiind suspectat de păstrarea și…
Antracnoza este una dintre cele mai comune boli la castraveți. Aceasta se manifestă rapid în condiții optime de dezvoltare, producând daune de până la…
La doar 12 ani, Nica Grosu, elevă la Școala de Arte Plastice „Raisa Cojocaru” din Ungheni, și-a vernisat expoziția personală „Icoana din sufletul copilului”,…
Guvernul a lansat un program de vizite pentru elevii din Republica Moldova, cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, la obiective turistice din…
La ședinţa ordinară a Consiliului Municipal din 7 iunie a fost pusă în discuție chestiunea cu privire la atribuirea numelui parcului din preajma Palatului…
Grădinițele din Republica Moldova vor putea trece la servicii de catering pentru alimentația copiilor. Opțiunea va putea fi aleasă de instituțiile fără bloc alimentar…
Guvernul propune condiții de subvenționare mai avantajoase pentru agricultori. Un set de înlesniri privind subvenționarea în agricultură și mediul rural a fost aprobat de…
Ziua Internațională fără pungi din plastic, marcată în fiecare an pe 3 iulie, este o inițiativă globală ce își propune să conștientizeze și să…
Există o problemă majoră cu care se confruntă piața farmaceutică din Republica Moldova. Reglementarea prețurilor și a adaosurilor comerciale pentru medicamente este una dintre…
Aderarea țării noastre la Uniunea Europeană pentru majoritatea dintre noi înseamnă dezvoltare economică, socială și culturală. Pentru a înțelege ce avem de făcut în…
Inspectoratul General al Poliției atenționează cetățenii cu privire la existența unor anunțuri frauduloase pe rețelele sociale (în special Facebook și Instagram). Escrocii se prezintă…
Studentă la două facultăți și cu două posturi de muncă, unde se implică cu dedicație. Așa poate fi descrisă Felicia Bludoi, o tânără ambițioasă…
În ultima duminică a lunii iunie, deja pentru al patrulea an, Mănoileștiul îmbracă straie de sărbătoare. Ulițele satului și fântânile au fost „însemnate” frumos…
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale informează că se dă startul unui nou concurs pentru aplicarea proiectelor de dezvoltare regională, cu finanțare din Fondul Național de…