Ca violenţa să nu mai fie privită ca o normalitate
A răbdat zece ani la rîndul barjocura şi bătăile soţului. Cu ce s-a ales? Cu traume grave care au adus-o la invaliditate. Este un caz real, înregistrat în raionul Ungheni. La fel de real este şi faptul că sute de alţi bărbaţi îşi atacă soţiile verbal sau chiar cu pumnii. Real este şi faptul că mai există părinţi care-şi educă proprii copii prin bătaie. Chiar recent, a fost înregistrat un caz cînd un copil, din cauza bătăilor, a fost internat în spital.
„Toate aceste cazuri puteau fi prevenite, dacă implicarea celor din jur era directă, ei apelînd la instituţiile de resort, şi nu se aştepta soluţionarea de la sine a fiecărui caz”, susţin reprezentanţii A.O. „Alternative Sociale” Ungheni care au implementat, timp de nouă luni, în parteneriat cu Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei, proiectul „Societatea civilă împotriva violenţei domestice”, finanţat de Ambasada SUA.
Pe durata proiectului au fost semnalizate, prin intermediul telefonului de încredere, 51 de cazuri de violenţă. Au apelat atît victimele, cît şi vecinii, rudele, autorităţile locale, prietenii. „Cazurile sînt diverse, dar au un specific comun: violenţa domestică este de durată şi cel mai dificil pentru victimă este să rupă această relaţie. Victimele, de obicei, invocă diverse motive, urmare a schilodirii personalităţii lor. Ele nu mai au încredere în sine, depind de agresor, se tem să nu păteze reputaţia familiei”, spun specialiştii.
Tocmai de aceea proiectul şi-a propus activităţi de informare, consultanţă juridică, consiliere psihologocă, plasament de urgenţă, reprezentarea intereselor victimei în organele de drept, perfectarea actelor pentru instanţele de judecată, perfectarea ordonanţei de protecţie. Toate acestea, cred cei ce au implementat proiectul „Societatea civilă împotriva violenţei domestice”, ar trebui să constituie un prim pas spre schimbarea mentalităţii, atitudinii faţă de acest fenomen, ca violenţa să nu mai fie privită ca o normalitate, să nu mai fie tolerată. Iar victima să depăşească starea de frică, să acţioneze; martorii sa renunţe la discuţii de mahala şi să se implice activ în soluţionarea cazurilor.
La Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei va funcţiona şi în continuare linia de telefon 28819, iar în fiecare caz semnalat se va implica o echipă de specialişti.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns