„Gala Valorilor Feminine” – un eveniment inedit, dedicat femeilor, a fost organizat de primăria municipiului Ungheni

Primăria municipiului Ungheni a organizat, în premieră, un eveniment dedicat femeilor, sau mai bine spus, un eveniment în care au celebrat perseverența, inteligența si pasiunea femeilor care au influențat comunitatea noastră într-un mod profund.

În premieră pentru Ungheni, a fost organizată „Gala Valorilor Feminine”, în cadrul căreia au fost premiate șase doamne care au un palmares impresionant în domeniile în care activează: business, educație, sănătate, sport, societate, sau cultură.

Selecția a fost riguroasă. Astfel, la prima etapă, 15 instituții publice, organizații neguvernamentale și mass-media locale au nominalizat circa 60 de femei care, potrivit acestora, merită să fie declarate „valori feminine”. A urmat etapa a doua, în cadrul căreia au fost selectate 24 de doamne din cele 60. La etapa a treia, o comisie de jurizare a selectat cele șase doamne premiante.

Vă invităm să le cunoașteți pe cele șase doamne care au influențat, într-un anumit mod, comunitatea.

Svetlana MALANCIUC, director executiv al Vinăriei Ungheni
Este degustătoare autorizată, unica în regiune și foarte apreciată, fiind invitată în comisiile de degustare, inclusiv internaționale.
Este membră permanentă a juriului pentru concursul regional „Polobocul de aur”. Știe cum să stabilească cele mai bune vinuri. Dovadă sunt premiile anuale obținute la etapa națională de către vinificatorii noștri.
Poate vorbi la nesfârșit despre vinuri. O face cu atâta har și inspirație, de parcă ar avea în fața sa operele de artă ale marilor pictori și sculptori ai lumii.
Și-a început activitatea în vinificație cu aproape 30 de ani în urmă, ajungând de la inginer chimist la director executiv al Vinăriei Ungheni. La finele anului 2003, celebrul nostru divin – „Ungheni” – a obținut medalia de aur la concursul național „Wine of Moldova contest 2023”.

 

Nina PRICLADOV, coregrafa Ansamblului de dansuri populare „Struguraș”
A absolvit Colegiul de coregrafie din Kiev, specialitatea balet. A fost angajată la Filarmonica din Ternopol, după care la cea din Vinița. În 1977, a ales să vină la Ungheni, lăsând în urmă scenemari și spectatori ce o iubeau. De mai bine de 45 de ani, este prezentă în cultura municipiului Ungheni, fiind fidelă, în tot acest timp, dansului. Dansului popular moldovenesc.
Ea, ucraineancă get-beget, a re-ușit să surprindă și să înțeleagă fiecare gest, fiecare mișcare din dansurile noastre. Și nu doar le-a înțeles, ci și le-a dat viață, punând în scenă dansuri de o rară fru-musețe. A fost aplaudată, ea și discipolii ei, în sute de sate și orașe, în zeci de țări din lumea-ntreagă.
Din 1994, este coregrafa Ansamblului de dansuri populare „Stru-guraș” de la Palatul de Cultură din Ungheni.

 

Zinaida VRABIE, directoare Liceul Teoretic „Ion Creangă”, mun. Ungheni
De peste un sfert de secol, zi de zi, își demonstrează ei, dar și celorlalți, că poate să țină sub control tot ce se întâmplă în instituția pe care o conduce. A reușit să-și creeze o echipă bine închegată, cu care poate depăși orice obstacol, poate realiza orice proiect.
Calculele au fost punctul ei forte dintotdeauna. Știe de unde să ia și unde să pună, ca lucrurile să meargă bine. A demonstrat cu vârf și îndesat că este omul potrivit la locul potrivit. Răbdarea, priceperea, tactul sunt atu-urile domniei sale. Unde mai pui că e profesoară de matematică, o disciplină ce necesită multă rigoare și exactitate.
Datorită insistenței domniei sale și a echipei, a reușit să transforme, exact cu 20 de ani în urmă, școala medie nr. 2 în Liceul „Ion Creangă” – o performanță în care puțini credeau la acea vreme.

 

Tatiana MORARI, medic de familie, Centrul de Sănătate Ungheni
Modestă din fire, nu a alergat niciodată după lauri. Și-a făcut și continuă să-și facă munca într-un mod absolut impresionant. Nu există persoană căreia să-i fi refuzat vreodată ajutorul ei. Pentru ea, jurământul lui Hippocrate, pe care l-a dat în anul 1982 are cu adevărat sens. Își exercită profesiunea cu conștiință și demnitate, iar sănă-tatea pacienților îi este obligația sacră. S-a angajat solemn să-și consacre viața în slujba umanității și o face zi de zi.
Se află în prima linie, acolo unde vin mii de oameni după ajutor, vin cu speranța că doctorul îi va ajuta, le va salva viața. Și ea îi ajută. Pe toți cei ce i se adresează, care au nevoie de un sfat, de o încurajare sau, pur și simplu, de o privire blândă. Depune suflet în tot ceea ce face.
Este un remarcabil medic de familie la Centrul de Sănătate Ungheni.

 

Elena GAVRIȘOV, președinta filialei Ungheni a Societății de Cruce Roșie din Moldova
Este, indiscutabil, cea mai veche ONG-istă, dacă e să utilizăm terminologia modernă, din municipiul Ungheni. De 38 de ani muncește într-o filială a unei organizați neguvernamentale internaționale, cu o istorie de peste 100 de ani. A știut de mică ce înseamnă greutățile și anume din acest motiv și-a propus să-și dedice viața ajutorării celor necăjiți, aflați în situații de criză. Nu s-a sinchisit niciodată să care greutăți, să meargă prin ploaie și noroi, să deschidă uși și să ceară. Să ceară pentru cei care au avut și au nevoie de ajutor.
Chiar dacă a fost uneori ne-dreptățită – pentru insistența și corectitudinea ei – a mers înainte, cu capul sus, încercând să-și facă drum prin hățișul indiferenței. A vizitat sute de familii, le-a oferit căldură, un strop de lumină și speranță. A instruit sute de tineri, i-a învățat să facă voluntariat, să fie uniți, mărinimoși, săritori la nevoie.

 

Raisa IURII, profesoară de educație fizică la Liceul „Alexandr Pușkin”, mun. Ungheni
Este unica antrenoare femeie din municipiul Ungheni cu o vechime în domeniu de 40 de ani. Prin mâinile și sufletul ei au trecut, de-a lungul acestor ani, mii de copii. I-a învățat curajul, perseverența. A educat campioni. Așa cum este și ea. În anii 75-80 ai secolului trecut, a făcut parte din selecționata Moldovei la handbal. A fost titulară în echipa de handbal „Dinamo” Chișinău, jucând zeci de meciuri în Liga superioară.
Mai apoi, a îndrăgit turismul. Turismul montan și turismul pedestru. Din 1984, antrenează copiii și tinerii de la Stația Orășenească a Tinerilor Turiști din Ungheni, în paralel, timp de 13 ani, fiind și profesoară de educație fizică la Liceul „Alexandr Pușkin”.
Primele rezultate notabile ale discipolilor săi au început să vină în anul 2001 și de atunci nu a existat competiție la turismul montan sau pedestru, unde tinerii turiști ungheneni să nu obțină premii importante.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *