Opinii / Lucia Bacalu: ”Să nu ne îmbătăm cu apă rece”

Lucia Bacalu

Încă un test pentru noi toți: și alegători, și concurenți electorali. Nu știu dacă cineva are motive de a jubila.

La prima vedere, PAS, care se declară partid proeuropean, așa cum se declară și cea mai mare parte a societății (conform sondajelor din ultima perioadă), a obținut la Ungheni, la Călărași, la Nisporeni și în multe alte raioane un rezultat bun. La prima vedere. Dacă analizăm un pic, ne dăm seama că PAS, de fapt, e în pierdere.

Să ne amintim situația de acum patru ani. Pe atunci, blocul electoral ACUM, format din PAS și Platforma DA, acumula cam același număr de voturi ca în aceste alegeri. Ei și? A rămas în opoziție, ca să nu zic cu buza umflată.

Să vedem acum cât de buni vor fi negociatorii și ce vor promite, ce vor sacrifica pentru a fi ei, reprezentanții PAS-ului, în frunte.

Platforma DA. Era și de așteptat acest rezultat, mult mai mic decât ar fi trebuit și ar fi putut să fie. Electoratul acestei formațiuni este de dreapta. Sunt oameni instruiți, informați și, se pare, vor o abordare mai modernă, vor politicieni cu viziuni progresiste, care să vină nu doar cu țipete și urlete, ci și cu soluții, cu idei inovatoare.

Același lucru se referă și la Partidul Democrația Acasă, care a încercat marea cu degetul la Ungheni, dar nu prea le-a reușit. În plus, le joacă festa ambelor formațiuni faptul că au aproape aceeași abreviere: PPDA și PPPDA. Se prea poate că unii au încurcat și, în loc să voteze Platforma DA (PPPDA), care e o formațiune mai veche la Ungheni, cu o structură mai bine pusă la punct, au aplicat ștampila în dreptul celeilalte formațiuni – PPDA.

Bucură într-un fel că noul partid, apărut recent, CUB, parcă își face loc la „masa boierilor”, doar că, dacă studiezi cu atenție listele lor, mai că nu te apucă plânsul. La Ungheni, raionul din care vine fondatorul și liderul CUB, Igor Munteanu (originar din Costuleni), formațiunea a luat un scor neașteptat de mic.

Mai avem formațiuni de dreapta? Nu prea. Și e o mare, mare problemă pentru Republica Moldova și viitorul ei.

De data aceasta, au pornit în cursa electorală o mulțime de candidați independenți, dar foarte puțini dintre ei au avut sorți de izbândă. Excepție face doar satul Costuleni, unde cele mai multe voturi le-au acumulat anume independenții.

PSDE, fostul PDM, un partid de temut cu câțiva ani în urmă, încearcă din răsputeri să se mențină pe linia de plutire – și-a schimbat până și denumirea. Voturile acumulate se datorează foștilor primari PDM care au decis să rămână constanți și să nu treacă prin alte formațiuni.

Vom vedea ce se va întâmpla la alegerile parlamentare și prezidențiale.
Dacă e să ne referim la partidele de stânga, PSRM și PCRM își păstrează electoratul – oameni nostalgici, de vârsta a treia, comsomoliști, persoane slab informate. A surprins PDCM (Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei), o formațiune nouă, fondată de fostul premier Ion Chicu, de care se spune că ar fi finanțată de Plahotniuc. A acumulat suficiente voturi, ca să-și aibă reprezentanții săi în Consiliul Raional, dar și în unele consilii locale.

Se zice că în alegerile locale, se votează oamenii, nu partidele. Da, dar nu totdeauna. E nevoie și de oameni de calitate, și de partide de calitate. Mai avem mult, foarte mult, până să ajungem să vedem acest lucru.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

  • Problema e mult mai gravă. Nu e esențial, cine a cîștigat la primul tur. Stînga sau dreapta, de care simplul cetățean habar nu are. Pe el îl interesează statul de drept, supremația Legii, calitatea vieții, locuri de muncă, traiul decent, respectarea Constituției etc… În rest, esențial, CINE și DE CE a pierdut la acest scrutin. Cei care nu au participat la el în calitate de candidati, cei care au votat cu ,,picioarele,,. Care sunt cauzele autentice ale absenteismului. Se spune că tineretul e pasiv… Nu e adevărat. Tineretul e peste hotare la munci neonorabile sau la studii cu pasapoarte ale statele gazde. Acolo sunt născuti și viitorii cetățeni, de care va duce lipsa RM peste 10-20 ani cel mult. Ei vor completa bugetele altor state… Vor asigura pensii pentru altii, nu pentru profesorii sau parintii lor

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *