Opinii / Lucia Bacalu: „De ce să nu stai relaxat și să te bucuri de un spectacol?”

Niciodată nu am înțeles de ce trebuie să vii cu copiii la spectacolele pentru maturi. Să arăți că-ți pasă de cultură și vii cu riscul de a nu-ți mai ticni acel spectacol? Or, copiii sunt copii. Niciunul, oricât de cuminte ar fi, nu va sta neclintit o oră sau două până mama cu tata se delectează acultând interpreții îndrăgiți.

Și atunci începe „festivalul”. Copilul, bineînțeles, se plicitisește. La început, se foiește, apoi țipă, plânge, se ridică în picioare, sare și tot așa mai departe. După aceea mai vrea la veceu, mai vrea apă, i se face foame. Și, în mijlocul spectacolului, începe să iasă ba mama sau tata cu copilul, ba ambii părinți părăsesc sala, văzând că odrasla lor nu mai are puteri să stea cuminte și să asculte nu știu ce sunete stranii pentru el. Deschid ușa de la sala de spectacole unul după altul. Se aude ba un scârțâit, ba alte sunete specifice și deranjante pentru cei rămași în sală.
Nu știu ce cred alții, dar pentru mine un astfel de comportament înseamnă lipsă totală de respect pentru oamenii care au venit la spectacol, dar și pentru artiștii din scenă.

Dacă pe acești părinți iubitori de cultură nu-i interesează acest fapt, măcar ar trebui să-i intereseze propriul copil, care, tam-nisam, a ajuns într-un spațiu străin, întunecat, cu foarte multă lume (cineva dintre spectatori ar putea fi răcit, iar virușii, se știe, circulă și se lipesc în mod special de cei mici); cu reflectoare de diferite culori, care, uneori pot să te orbească; cu sunete date la maximum.
Crede oare cineva că toate aceste lucruri îi fac bine unui copil de trei-patru ani și chiar mai măricel? Crede oare cineva că astfel acest copil va îndrăgi sălile de spectacole? Se gândește oare acel părinte la suflețelul copilului său, la starea lui de spirit după o asemenea „excursie” într-o sală de spectacole?

Cineva ar putea să spună că nu are cu cine își lăsa copilul, că un copil nu ar trebui să fie o piedică în calea sa spre culturalizare. Așa e. Dar nici să-ți bați joc de copil, târându-l la un spectacol unde se va plictisi, nu cred că e o soluție bună. Mai ales că, aducându-l în acea sală, îl stresezi, îl traumatizezi.

Sunt, la ora actuală, atâtea spectacole pentru copii, reprezentații de circ, distracții cu tot felul de clovni. Acolo trebuie să meargă un părinte responsabil cu copilul său. Nu la Adriana Ochișanu sau la Carla’s Dreams, oricât de mult i-ar plăcea acelui părinte un artist sau altul.
„Dacă am un copil, trebuie să stau închis în casă?”, vor reproșa unii. Nu. Dar nici să-ți iai după tine copilul pe la tot felul de sindrofii nu e cazul. Uneori, mai trebuie să facem și unele sacrificii de dragul copilului. Să vedeți cât de repede crește și cât timp veți mai avea să mergeți la orice fel de spectacole, în călătorii, la nunți și cumetrii.

Uneori, mi se creează impresia că unii părinți, neavând cu cine-și lăsa copilul în acel moment, vin la spectacole doar să facă niște poze, să filmeze artiștii de pe scenă ca să se mai laude cumetrilor unde au fost.

Apropo, filmatul și fotografiatul la spectacole, dacă nu ești obligat în virtutea meseriei pe care o ai, e un alt lucru pe care nu-l înțeleg. De ce să nu stai relaxat și să te bucuri de spectacol? De ce trebuie neapărat să-ți scoți telefonul și să filmezi, din moment ce poți accesa în internet orice dorești și să asculți de dimineață până seara ceea ce-ți place.

Așa și trăim. Se pare că va mai trece mult timp până vom înțelege lucruri simple, care, pentru a fi respectate, necesită doar… bun-simț.