După o pauză de 24 de ani, cursa internațională de pasageri Chișinău-Ungheni-Kiev, a fost reluată
După o pauză de 24 de ani, cursa internațională de pasageri Chișinău – Kiev, numită „Trenuleţul Păcii”, şi-a reluat ieri activitatea, transmite moldpres.md.
Potrivit directorului Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Oleg Tofilat, relansarea cursei Chișinău-Kiev este o etapă importantă de interconexiune regională. „Acest tren va oferi conexiuni bune cu aeroportul, avem intenții să simplificăm logistica spre aeroport, spre Iași și spre București. Avem planuri mari în privința dezvoltării transportului de călători – un transport sigur și confortabil. Trăim timpuri când putem reuși lucruri care păreau imposibile acum un an. Sunt sigur că după victoria fraților noștri din Ucraina, vom relua circulația spre Odesa și alte orașe”, a relevat şeful CFM.
Prezent la eveniment, ambasadorul Ucrainei la Chişinău, Marko Șevcenko, a apreciat cooperarea bilaterală moldo-ucraineană. „Această cursă va asigura accesul cetățenilor ucraineni spre Europa. Este o cursă cu simbolism important. Acest tren este trenul spre victorie, fiecare vagon reprezintă o regiune temporar ocupată. Unul e dedicat regiunii Harkov care este deja eliberată și sunt sigur că acest tren va deveni într-adevăr trenul victoriei. Este și un simbol al parteneriatului nostru, suntem fericiți că sunteți alături de noi. Relația noastră de bună vecinătate s-a transformat într-una de fraternitate”, a spus Marko Șevcenko.
Trenul de pe cursa Chișinău- Kiev va circula de trei ori pe săptămână conform următorului grafic: din Chișinău spre Kiev: în zilele calendaristice pare. 17:45 Plecarea din Chișinău, ajunge la Ungheni la ora 20:21. La Kiev, garnitura ajunge la ora 11:48. Din Kiev spre Chișinău: în zilele calendaristice impare. 17:02 Plecarea din Kiev, ajunge la Ungheni la ora 07:53. La Chișinău, garnitura ajunge la ora 10:38.
Durata călătoriei este de aproximativ 13 ore. Trenul are șapte vagoane, dintre care cinci compartimente și două platzkart, cu 280 de locuri.
În perioada 5-10 noiembrie, costul unui bilet de călătorie va fi între 900 și 1260 de lei, în funcție de clasa de confort. Iar din 11 noiembrie, prețul va fi între 870 și 1215 de lei, anunță CFM.
Cursa feroviară Chișinău-Kiev a fost sistată în data de 2 octombrie 1998.
Lasă un răspuns