Judecătoria Edineț va deveni instanță de judecată model. Angajații vor munci la mai multe aspecte
Judecătoria Edineț are șansa să devină mai bună, grație proiectului „Instanțe judecătorești Model”. Proiectul va fi implementat timp de doi ani și își va îmbunătăți performanțele la mai multe capitolele, cum ar fi: comunicarea cu justițiabilii, infrastructura, gestionarea dosarelor și asigurarea serviciilor de calitate.
Angajații judecătoriei speră că activitățile pe care le vor desfășura în cadrul proiectului îi vor ajuta să identifice toate cusurile sistemului și să găsească soluții. „Proiectul ne va ajuta să identificăm domeniile și punctele slabe instituției noastre. Dorim să avem un sistem de management și administrare judiciară îmbunătățit, o creștere mai mare a performanței, o infrastructură a instanței adaptată la necesitățile tuturor categoriilor de persoane.”, a menționat Cristina Railean, șefa secretariat, Judecătoria Edineț. Iar Cristina Dumitraș, șefa secția civile, comerciale și de contencios administrativ spune că va tinde să fie cât mai aproape de societate, de justițiabili și să fie mereu cu ușile și sufletul deschis către ei.
Unii judecători spun că au început lucrul asupra îmbunătățirii procesului de comunicare cu justițiabilii mult mai înainte, așa că au înregistrat deja și rezultate. „Eu cred că la fel ca și în tot sistemul judecătoresc, prin proiectele de acest gen, se urmărește scopul de a familiariza oamenii, populația cu lucrul judecătorului din interior. Eu cred că Judecătoria Edineț este destul de accesibilă, avem panouri informative, ședințele sunt publicate pe site, hotărârile sunt publicate.”, a punctat Natalia Bobu, judecătoare.
Judecătoria Edineț, împreună cu cele patru sedii la Briceni, Ocnița, Edineț și Dondușeni, a fost selectată drept cea de a treia instanță model pilot, după Ungheni și Bălți, în cadrul proiectului finanțat și implementat de USAID. „Sunt foarte multe priorități, în primul rând, ne dezvoltăm, suntem mai accesibili, suntem deschiși, vrem să lucrăm cu personalul totodată. Cele mai mari succese ar fi relația cu publicul, relațiile cu justițiabilii. O parte bună din angajați care au fost încadrați în proiect au participat la trainiguri. 80% din cetățenii care vin în instanță ne dau încredere, în ceea cum ne comportăm, cum îi ascultăm, cum le primim actele, cum au loc ședințele de judecată.”, a menționat Lilia Țurcan, președintă interimară, Judecătoria Edineț.
Proiectul „Instanțe Judecătorești Model” va ajuta judecătoria Edineț să dezvolte și să implementeze standarde de management al calității pentru a-și îmbunătăți indicatorii de performanță, precum și va contribui la satisfacerea necesităților justițiabililor prin instituționalizarea platformelor și instrumentelor de comunicare pentru consultarea a diverse grupuri de justițiabili și cetățeni cu privire la problemele juridice și organizarea instanțelor.
Lasă un răspuns