O tânără din Ungheni vine în ajutor femeilor care vor să fie frumoase întotdeauna
Olesea Crăciun, este o tânără din Ungheni, care l-a vârsta de 36 de ani și-a împlinit un vis măreț. Și-a deschis un magazinul de cosmetice pentru femei „LUX Cosmetic” la sfârșit de 2019.
Deși are studii în istorie și relații internaționale, acest lucru nu a împiedicat-o să-și dezvolte ideea de afacere, să-și împlinească visul la care a visat ani în șir. După ce a absolvit facultatea, s-a întors la Ungheni, a făcut cursuri de broker vamal, a lucrat timp de doi ani în acest domeniu, s-a căsătorit, a dat naștere la doi copilași.
După ce a pus bazele unei familii, s-a gândit că e timpul să pună și bazele unei afaceri. „Vroiam demult un așa magazin, dar nu aveam posibilitate. Dar când am văzut acest local, din start mi-am zis că acesta e al meu și în 2019 am deschis magazinul”, povestește tânăra. Magazinul a lucrat 4 luni și o dată cu instalarea pandemiei la noi în țară a fost nevoită să-și sisteze activitarea pentru o perioadă de 2 luni. Însă repede s-a orientat și a trecut la vânzările online, care au fost un succes spune ea. „Femeile și în pandemie vor să fie frumoase”, spunea Olesea.
Noi idei, alte oprtunități
După două luni, activitatea magazinului a revenit la normal și atunci Olesea Crăciun și-a zis că trebuie să mai adauge ceva nou în activitatea magazinului. Și iată că, grație unui proiect „Femei în afaceri” inițiat de ODIMM, a cumpărat un aparat pentru analiza tenului. Și cum frumusețea unui femei nu este doar față și ten, iată că ea a început să caute alte proiecte, alte oportunități pentru femeile care vor să fie întotdeauna frumoase.
„Am decis, de această dată, să mă orientez deja spre remodelarea corpului, pentru că frumusețea nu este doar față. Am început să caut proiecte, am găsit proiectul EU4Ungheni. Am aplicat, mi-am apărat ideea de proiect și într-un final l-am obținut”, mai spune Olesea.
Și iată că prin intermediul Programului „EU4Moldova: Regiuni cheie susținere pentru sectorul privat din Ungheni”, Olesea Crăciun a cumpărat un aparat de remoderare corporală. A costruit o încăpere specială pentru a instala aparatul și acesta deja este pus în funcțiune. „Probabil sunt prima dintre cîștigători care a reușit să implementaze proiectul într-un timp atât de scurt”, mai spune Olesea Crăciun.
Potrivit Olesei Crăciun, aparatul LipoRadioLogie™ VINCI II este un aparat care îndeplinește toate standardele de siguranță ale pacienților și care extinde oferta de tratamente:
- Radiofrecventa bipolara: undele radio-bipolare de 13 MHz acționează până la 1,5 cm în profunzime.
- Biostimulare cu infrarosu și terapie cu LED (690-2500 nm): ajută la încălzirea perfectă a fibroblastele, stimulând intensiv sinteza colagenului și a elastinei.
- Cryolipoliza: reduce tesutul adipos localizat prin folosirea unui sistem de răcire controlat încorporat într-un dispozitiv cu vacuum. Manipulul de cryolipoliza este acoperit cu un invelisspecial, care protejeaza epiderma.
- ICE Thermage: inovează procedurile existente de lifting și este recomandat tuturor tipurilor de piele.
- Vacuumul endermologic: aspirația ciclică, efectuata de sistemul de role automate, reprezintă o forma perfectă de masaj care stimulează drenajul și circulatia sângelui.
Plus la aceasta, aparatul este echipat cu 5 manipuli speciali: 2 manipuli pentru tratamente de remodelare corporala; 1 manipul pentru cryolipoliza cu vacuum; 1 manipul pentru tratamente faciale; 1 manipul ICE Thermage RF Lifting care are 3 capete diferite cu micro-electrozi.
Iar clientele sunt mulțumite de rezultatele obținute. „Eu mi-am făcut masaj anticelulitic. A fost o procedură foarte plăcută, nu este absolut dureroasă. Tare mult mi-a plăcut”, spune Cristina Mostovei, ea fiind printre primele cliente care a beneficiat de aceste proceduri.
O dată cu implementarea proiectului, au fost deschise noi locuri de muncă
Ecaterina Cilei este o refugiată din Odessa, are 32 ani și 2 copii. Atunci când a început războiul în Ucraina, ea a fugit din calea gloanțelor și s-a refugiat în Moldova. Mai întâi a mers la Chișinău, după care la Bălți, apoi a venit la Ungheni. Ea povestește că s-a îndrăgostit de Ungheni pentru că este un oraș frumos, european, îngrijit, curat și a decis să rămână aici până se tremină războiul. ”Am văzut-o pe Ecaterina pentru prima dată la sala de sport, apoi ne-am reîntâlnit la frizerie și intrând în discuții am aflat că este medic cosmetolog. I-am propus să lucreze la noi, întrucât proiectul era în fază de implementare și ea acceptat”, povestește Olesea. După ce Ecaterina a reușit să-și înscrie copiii la grădiniță, a fost angajată. La fel și sora ei, Eugenia, prestează servicii de cosmetologie clienților care vin la „LUX Cosmetic”.
Olesea Crăciun acum are 38 de ani și spune că dacă ar fi să o ia de la început, tot acest lucru l-ar face. „Am trecut prin greutăți, pandemie, război, dar am făcut față și vom face față în continuare”, spunea ea ferm.
———————————————————————————————————————————————————-
Acest articol a fost produs cu suportul proiectului „Comunicare Strategică și Suport pentru Mass-media în Republica Moldova”. Conținutul acestuia este responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu reflectă în niciun fel opinia Uniunii Europene.
Lasă un răspuns