Natalia Junghietu: De vină sunt părinții. Întotdeauna!

În ajun de Bobotează, la fost vandalizată o biserică din Ungheni. În ajun de Bobotează, oameni buni!!!

S-au furat lucruri importante din biserică, lucruri sfinte fără de care un preot nu poate să înfăptuiască slujba. S-au furat și bani, și haine, și vin, și mâncare. Iar făptașii suspecți sunt niște adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. Probabil sunt niște adolescenți care, pe lângă faptul că nu au frică de Dumnezeu, ei nu au nici frică de oameni, de viață, de părinți, dar și nici respect.

Mă întreb, pentru ce au fost luate acele lucruri sfinte? Înțeleg pentru ce au luat banii, vinul, mâncarea și hainele. Dar lucrurile sfinte pentru ce? Probabil că nici ei singuri nu știu. Le-au luat, așa, pur și simplu. Să fie, cum zic moldovenii.

Și aici nici nu știi pe cine să învinuiești: pe acei copii care au rămas, probabil, fără grijă părintească o dată ce părinții au ales calea banilor grei, pe părinții care zic că au ales această cale anume pentru copiii lor sau pe buneii care au rămas să aibă grijă de acei copii.

Eu cred că de vină sunt părinții. Da, știu, fiecare părinte plecat, în special mamele, zic că o fac pentru a asigura un trai mai bun copiilor săi, să le dea ceea ce nu au avut ele la timpul lor: bani, gadgeturi, haine de ultima modă, etc.
Da, cu siguranță copiii au acum de toate, dar nu și atenția părinților. Nu au pe umărul cui plânge când au un necaz, cât de mic nu ar fi el, nu au cui să împărtășească bucuria atunci când iau o notă mare, sau atunci când se îndrăgostesc pentru prima dată. Iar buneii, în grija cărora rămân acești copii, nu mai au puterea necesară de a le acorda atenția cuvenită sau educația necesară. Nu-i ceartă ca pe copilul lor, ba din contra, îi alintă și le permite „să se urce în cap”.

Iar copilul ce face? Caută atenția în parte. Și iată așa ajung să apuce pe drumuri greșite. Cei mai buni prieteni îi sunt din „gașca” din care face parte, băuturile alcoolice, drogurile, țigările.

Dar o dată ce un adolescent a apucat-o pe acest drum, nu își mai dă seama că greșește.

Iar mai apoi, părinții plâng în pumni. Unii ar da anii înapoi ca să stea lângă copiii lor ca să le dea atenția și educația necesară, dar deja e prea târziu. Timpul nu se mai întoarce înapoi. Viața trece, copiii cresc. Unii iau cărări greșite, alții se descurcă cum pot și devin oameni buni. De vină nu sunt genele, de vină sunt părinții. Întotdeauna!