Noile reguli de intrare pe teritoriul Republicii Moldova au intrat de azi în vigoare

Noile reguli de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, aprobate la finele săptămânii trecute de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică, au intrat astăzi în vigoare, comunică MOLDPRES.

Astfel, din 17 ianuarie la frontiera de stat se revine la sistemul prin care, indiferent de țara de proveniență, intrarea în Republica Moldova este permisă pe baza unuia din următoarele documente: certificat de vaccinare, test PCR sau test rapid efectuat cu 72 de ore, respectiv 48 de ore înainte de îmbarcare sau de intrarea în țară (în funcție de mijlocul de transport utilizat), concluzia medicală confirmativă în cazul persoanelor care au suportat COVID-19, în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19.

Totodată, având în vedere contagiozitatea ridicată a tulpinii Omicron, au fost adoptate măsuri suplimentare de protecție. Astfel, începând cu 17 ianuarie, în localitățile aflate în pragul de alertă portocaliu deservirea clienților în unitățile de alimentație publică va fi permisă numai cu prezentarea certificatului COVID-19, în limita a 75 la sută din capacitate.

Evenimentele private (mese festive, petreceri corporative, nunți, botezuri) cu 25 sau mai mulți participanți vor fi în continuare permise numai cu prezentarea de către aceștia a certificatului COVID-19, în pragurile de alertă verde și galben.

În pragurile de alertă portocaliu și roșu, regulile privind evenimentele private nu se schimbă: astfel, în pragul portocaliu acestea se permit doar cu prezentarea de către participanți a certificatului COVID-19, iar în pragul de alertă roșu rămân interzise. Pentru prevenirea aglomerației, în situația pragului de alertă roșu, accesul în Aeroportul Internațional Chișinău va fi permis doar pasagerilor.

Hotărârea CNESP survine pe fondul unei creșteri cu 77 la sută a numărului de cazuri de îmbolnăviri în prima săptămână a anului 2022 față de săptămâna anterioară.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *