Regiunea Ungheni are o identitate vizuală proprie

Regiunea Ungheni își are propria identitate vizuală. Asta este o inițiativă premieră pentru Republica Moldova, o inițiativă dezvoltată cu asistența financiară a Uniunii Europene în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie.

„Sunt mândru că regiunea Ungheni este una din primele din țară ce are identitate vizuală. Este un simbol ce definește vizual unitatea unghenenilor şi valorile noastre cheie. Printre acestea sunt onestitatea – noi preferăm să spunem lucrurilor pe nume, fără să cream așteptări false; creativitatea și inovarea – alegem să privim în viitor, pentru a-l construi zi de zi cât mai deosebit și mai atractiv; şi optimismul – reușim în contextul în care ne aflăm, dar suntem încrezători că putem schimba lucrurile în mai bine”, spune Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni.

De altfel, primăria municipiului Ungheni este instituția ce a preluat rolul de administrator al brandului regiunii Ungheni.

„Noul brand, dezvoltat cu sprijinul UE, este rezultatul co-creației și al unui angajament puternic din partea oamenilor din regiunile cheie, fapt ce va spori și mai mult potențialul regiunilor”, a declarat Magdalena Mueller-Uri, Șefa Departamentului Operațiuni al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Noul logo oferă o identitate distinctă regiunii cheie și sporește competitivitatea în atragerea turiștilor, investițiilor, companiilor noi, sporirea exporturilor, promovarea pe plan extern şi, nu în ultimul rând, în atragerea de capital uman. Brandul regiunii Ungheni este destinat spre utilizare deopotrivă localităților rurale şi urbane din regiune, agenţilor economici, instituțiilor publice, sectorului asociativ și oamenilor ce iubesc Ungheniul.

„Odată cu crearea propriilor branduri, regiunea va oferi rezidenților și vizitatorilor un reper distinct, unic și memorabil ce descrie stilul lor de viață, ofertele, reputația și modul în care doresc să fie percepuți. Credem că acesta va fi în egală măsură un instrument atractiv pentru dezvoltarea afacerilor, dar și pentru a altoi sentimentul de mândrie și apartenență a oamenilor din regiuni”, susţine și Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

De altfel, brandul dezvoltat definește personalitatea regiunii și promovează valorile cheie ale acesteia, cum ar fi: onestitatea, vizionarismul, optimismul, curajul, hărnicia și deschiderea.

Crearea logourilor a fost un proces complex ce a implicat atât cercetarea documentelor identitare a regiunii, cât și comunicarea cu băștinașii, locuitorii regiunii Ungheni, pentru a identifica trăsăturile distincte și avantajele regiunilor cheie.

„Mă bucur că îmbrățișăm tot mai mult ideea de a îmbrățișa și a celebra adevărurile despre noi. Pe parcursul lucrului la aceste identități am descoperit lucruri care merită de știut și de povestit. Mă bucur că brandul dezvoltat poartă la mijloc câte un adevăr profund care este relevant astăzi și va rămâne relevant pentru mulți ani înainte. Este o onoare pentru mine și echipa să avem ocazia de a lucra la un astfel de proiect”, susține Eugen Boico, membru al echipei creatorilor brandului regiunii Ungheni.

Dezvoltarea identității vizuale şi a sloganului regiunii cheie este un prim pas din strategia de promovare a regiunii Ungheni, urmând a fi lansate campanii ample de promovare atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

Logoul regiunii Ungheni reprezintă următoarele simboluri: Interpretarea simbolistică a inițialei raionului Ungheni; Reinterpretarea stemei municipiului Ungheni (5 linii roşii şi unghiul alb); Săgeata în sus ce simbolizează calea şi motivaţia unghenenilor; Amprenta ce transmite mesajul că fiecare unghenean contează; Cupa – o similitudine subtilă a acestui element conţinut în brandul de ţară, Pomul Vieţii.

„Unde ne conectăm” – este sloganul regiunii Ungheni. El simbolizează punctul de conexiune dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, dar şi locul unde te conectezi cu noi oportunități economice, grație Zonei economice libere, dar și afacerilor transfrontaliere. El este şi un simbol de conexiune cu trecutul, Regiunea Ungheni fiind bogată în istorii ce merită descoperite, precum ar fi Marele Drum Comercial Tătăresc în Evul Mediu sau cunoscutul Pod de Flori dintre România şi Republica Moldova.

Brandbook-ul regiunii poate fi accesat AICI!

De subliniat că o identitate vizuală are și regiunea Cahul.

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, ecologică, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 mln. EURO, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *