O porțiune de peste 25 km de drum național va fi reconstruită până la sfîrșitul lunii iulie
Peste 25 km ai drumului național Bălți-Fălești-Sculeni vor fi reconstruiți către sfârșitul lunii iulie 2021. Traseul face parte dintr-un proiect de reabilitare a drumului R16, ce traversează nordul Republicii Moldova, începând cu localitatea Sculeni spre Bălți, transmite MOLDPRES.
Lucrările de reabilitare sunt divizate în două loturi și înregistrează un progres de execuție de peste 98% pe primul lot și circa 82% pe al doilea lot.
„În prezent, antreprenorul execută lucrări de instalare a panourilor informative și a indicatoarelor rutiere, amenajare a intersecțiilor și acceselor la proprietăți, cât și montare a pavilioanelor pentru pasageri pe primul sector de drum cu o lungime de peste 25 de km, care urmează să fie finalizat integral către sfârșitul lunii iulie curent”, indică Administrația de Stat a Drumurilor.
Pe cel de-al doilea sector de drum se efectuează lucrări de așternere a stratului de asfalt și stratului reciclat, construcție a terasamentelor și sistemelor de drenaj, construcție a trotuarelor și reabilitare a podurilor și podețelor.
Antreprenorul urmează să finalizeze integral lucrările contractuale până la sfârșitul anului 2021.
Lucrările de reabilitare a celor două loturi, cu o lungime totală de circa 55 km, au o valoare de peste 50 de milioane de euro, bani alocați din împrumutul oferit Guvernului Republicii Moldova de către Banca Europeană pentru Investiții.
Lasă un răspuns