Vârstnicii din orașul Cornești și satul Pîrlița vor beneficia de servicii socio-medicale integrate

Fotografie din arhiva redacției
Fotografie din arhiva redacției

Persoanele vârstnice cu boli netransmisibile, dar și cele ce provin dintr-un mediu mai vulnerabil din orașul Cornești și comuna Pîrlița, vor beneficia de servicii medicale primare și sociale. Acestea includ servicii de frizerie, deservire corporală, spălarea vestimentației.

Și asta pentru că în aceste două localități au fost dezvoltat câte un Centru de asistență integrată comunitară. Acestea au fost deschise în cadrul Proiectului „Viață sănătoasă”, implementat de Institutul Elvețian Tropical și de Sănătate și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.

Astfel, administrațiile publice locale din Cornești și Pîrlița au identificat edificiile, s-au efectuat  lucrări de reparație, după care, sălile destinate pentru prestarea serviciilor au fost mobilate.

În acest sens, persoanele vârstnice care se vor adresa la Centrul de asistență integrată comunitară vor putea să beneficieze, la necesitate, de proceduri de îmbăiere, spălarea articolelor vestimentare și uscarea acestora, servicii de frizură, dar și de servicii medicale primare.

La Cornești, Centrul de asistență integrată comunitară din orașul Cornești, este amplasat în incinta grădiniței, dar, acesta încă nu a fost deschis oficial din cauza pandemiei. ”Toate lucrările le-am făcut încă anul trecut, dar nu am reușit să-l deschidem oficial pentru că a început pandemia. Și nici acum nu putem să-l deschidem pentru beneficiari pentru că este amenajat în cadrul grădiniței și nu vrem să fie nimeni expus riscului de a se infecta cu Coronavirus”, spune Vera Buga, primara orașului Cornești, menționând totodată că orașul Cornești chiar are nevoie de un astfel de Centru, iar vârstnicii din localitate de astfel de servicii.

Detalii despre Centrul din Pîrlița nu am reușit să aflăm. Contactată telefonic de mai multe ori, primara Ludmila Nistor a motivat că este într-o ședință și nu poate să ne ofere detalii, asigurându-ne că va reveni mai târziu cu un sunet, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

În același timp, Nicolae Deliu, șeful Secției Controlul Bolilor Netransmisibile (CBNT) și Promovarea Sănătății din cadrul Direcției Centrului de Sănătate Publică, ne spune din ce categorii vor face parte beneficiarii Centrului. „Este vorba de vârstnicii care nu au pe nimeni să-i ajute, dar care au necesități complexe”, spune el, după care mai adaugă: „Vor fi echipe de specialiști care vor stabili pașii ce vor fi întreprinși pentru ameliorarea stării de sănătate a  persoanelor cu boli netransmisibile și care au urmări nefaste asupra sănătății”.

De subliniat, că și în orașul Ungheni activează un astfel de Centru de asistență integrată comunitară, destinat persoanelor vulnerabile din raion. Acestea beneficiază de servcii de frizură, duș, tăierea unghiilor, spălarea hainelor și, beneficiază chiar și de un prânz cald. Uneori li se mai oferă și îmbrăcăminte după necesități, în limita stocului existent de la diferiți donatori. Totodată beneficiază și de sfaturile specialiștilor în anumite domenii, de consultația medicilor. Acesta a fost deschis grație Asociației Obștești ,,Alternative sociale”, în parteneriat cu Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Ungheni în cadrul proiectului „Ambulanța socială”.

Fotografie din arhiva redacției

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *