În cinci biblioteci din raion vor fi create spații democratice de informare și implicare civică. Vezi care sunt acestea
Bibliotecile din satele Alexeevca, Frăsinești, Cornești, Hristoforovca dar și filiala nr. 5 din cartierul Tineretului a Bibliotecii Publice Raionale ”Dimitrie Cantemir”, vor implementa proiectul „Bibliotecile – spații democratice de informare și implicare civică” finanțat de Uniunea Europeană (UE) și Konrad Adenauer Stiftung (Germania).
Potrivit Alionei Manciu, coordonatoarea proiectului, acesta prevede creșterea implicării civice a tinerii generații prin crearea a cinci grupuri de acțiune civică (GAC) a câte opt membri (40 persoane) din cinci comunități unghenene.
În acest context, Asociația Obștească „Baștina Frăsinești” din satul Frăsinești, care este promotorul proiectului, are menirea de a pregăti la cel mai înalt nivel cinci grupuri de inițiativă locală, care vor avea un impact major în procesul de implicare în luarea deciziilor și soluționarea problemelor locale.
Pentru a se putea atinge scopul scondat, activitățile celor cinci piloni comunitari includ instruirea celor cinci bibliotecari țintă din raionul Ungheni în domeniul educației civice, crearea grupurilor de inițiativă în localități, scrierea și aplicarea proiectelor.
De asemenea vor fi create cinci spații democratice de informare și implicare civică din incinta respectivelor biblioteci din cele cinci comunități alese. ”Una din prioritățile proiectului este de a ajuta oamenii să se ajute pe ei înșiși”, a menționat Aliona Manciu.
Valoarea totală a proiectului ”Bibliotecile – spații democratice de informare și implicare civică” din cadrul programului de granturi ,,Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este de circa 10.000 de euro.
Lasă un răspuns