Recolta de floarea soarelui i-a lăsat pe agricultori fără speranțe. Ce zic experții

Recolta de floarea soarelui va fi, în acest an, de două ori mai mică decât și-au planificat. Seceta a afectat, practic, toate terenurile semănate cu această cultură.
”Dacă acum ceva timp fermierii își mai puneau speranța în floarea soarelui și prognozau recolte de circa 1 tonă per hectar, lansarea campaniei de recoltare i-a lăsat fără speranțe”, scrie agrobiznes.md.
În raioanele Călărași și Ungheni, recolta abia ajunge la 400 de kilograme la hectar, susține expertul IDIS ”Viitorul”, Viorel Chivtiga, citat de TRM. Și mai gravă e situația în raioanele de sud, unde, potrivit aceleiași surse, recolta abia ajunge la 100 kg/ha.
De notat că, în anii precedenți, recolta de floarea soarelui a fost de peste 2 tone la hectar, ajungând, în unele părți, până la 2,6-2,8 tone.
Va fi sau nu ulei suficient?
Responsabilii de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) dau asigurări că pe piaţă nu va fi deficit de ulei, relatează TRM.
”Ca suprafaţă, avem însămânţată anul acesta cu floarea-soarelui mai mult cu 6,6%. Ca şi producţie globală este vorba despre 421,7 mii de tone, ce ar constitui cu 50% mai puţin ca anul trecut. Ceea ce ţine de securitatea alimentară a ţării, necesităţile populaţiei de asigurare cu floarea-soarelui sunt de 330 mii de tone. Dacă să facem o comparaţie cu 421,7 mii tone, se vede că piaţa va fi asigurată”, a declarat pentru TRM şeful de direcţie din cadrul MADRM, Vasile Şarban.
Pe de altă parte, Viorel Chivriga afirmă: ”În anul curent, exporturi nu vom avea cu siguranţă. Nu vom putea să asigurăm întreprinderile de procesare cu materie primă, dar eu intuiesc că vor fi realizate unele importuri de ulei de seminţe de floarea-soarelui”.
Potrivit experţilor, insuficienţa de umezeală în sol va continua să creeze riscuri şi pentru semănăturile din toamnă, ceea ce va pune în pericol şi recoltele din anului viitor.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *