Interviu cu Rodica Gavriliță: ”Mi-e dor de o poezie…”

Recent, Rodica Gariliță, profesoară la Liceul ”Mihai Sadoveanu” a scos de sub tipar cartea ”Poeme de încălzit sufletul”. Cartea, deocamdată a fost editată în 100 de exemplare, are 110 pagini, peste 100 de poezii și o prefață generoasă, scrisă de criticul literar Aliona Grati: ”Poezia Rodicăi Gavriliță este de o artă limpede ca apa izvoarelor sub soarele unei dimineți de vară…”

Cum a luat ”naștere” ideea editării acestei cărți?
Cartea ”Poeme de încălzit sufletul” începe cu o dedicație pentru oamenii buni din viața mea. Dintotdeuna am căutat în toată proza vieții – poezia. De mică, scriam versuri, de tot felul. Încurajată de profesoara de literatură, le publicam și în ziarele și revistele pentru copii. Îmi plăcea, de ce să nu recunosc, să-mi văd numele publicat, dar cel mai mult mă fascina teancul de scrisori pe care mi le expediau semenii mei din toată țara. Mă potopește și acum bucuria, când îmi amintesc cum aduceam din cutia poștală, făcută stângaci de tata, câte 120 de răvașe. Nu le răspundeam tuturor, dar îmi plăcea să le citesc, să le deschid, să am surpriza descoperirii unui nou om.

Ce reprezintă această carte pentru dumneavoastră?
Cartea aceasta e o selecție din poeziile mele scrise în ultimii nouă ani. E rezultatul oscilării mele între a o publca sau nu, căci e trist când într-o carte de poezie nu găsești niciuna să ți se lipească de suflet. Am încercat să mă detașez de faptul că le-am scris eu și să le citesc cu un ochi critic și doar cele care m-au atins din nou au ajuns în carte. Nutresc speranța ca cei care au achiziționat cartea să găsească măcar o poezie care să li se lipească de suflet.

Care este tema abordată în poeziile din carte?
Am încercat să structurez poemele conform temelor și am început cu cea a creației, apoi cea a profesorului dedicat, a amintirilor dulci din copilărie și din tinerețe, destinul omenesc, satul cu veșnicia și partea lui mai puțin atractivă. De fapt, dacă ar fi să selectez o temă generală, aș zice că e fortuna labilis – totul e trecător, de aceea să punem preț pe momentele de fericire sublimă, pe valorile sufletești, pe urmele pe care le vom lăsa după noi…

De când ați început a scrie poezii?
De când am început a fi fascinată de cărți. De fapt, eu fac parte din categoria oamenilor care mai mult citesc ce au scris alții. Sunt o pasionată de poezie bună și proză. Nu scap nicio carte despre care citesc că a apărut și este discutată sau apreciată de oamenii cu adevărat cărturari din viața mea. Împrumut, cumpăr, citesc on-line, am un E-booc dăruit de fiică-mea, pe care îl utilizez la maxim. Scriu de când eram copilă.

Când le scrieți cel mai des?
Când plouă, când sunt tristă, când mă bucur de singurătate sau când sunt departe, un pic izolată. Dar mai ales când am timp pentru suflet. Nu pot scrie sub presiune, când e gălăgie sau oriunde. Am nevoie de o stare anume, de un anturaj, de o atmosferă propice. În timpul carantinei, am scris cel mai mult, deoarece numai așa îmi puteam exterioriza emoțiile și frustrările. Sunt poezii pentru o nouă carte. Țin foarte mult la ele.

În total, câte poezii aveți scrise?
Nu aș putea să le contabilizez, dar le pot împărți în trei etape: cele din copilărie, din timpul studenției, marcate de fiorul căutării, al dragostei și cele din perioada maturității, cu tendințe postmoderniste, cu gânduri profunde, așezate, macinate îndelung.

Cât timp vă ia ca să scrieți o poezie și cât de des vă ”vizitează” muza?
Uneori, poezia îmi vine pe neașteptate și o scriu dintr-o răsuflare. Într-o zi, am reușit să coc vărzare și mi-au reușit exact așa cum le făcea mama și mi-a venit o poezie pe care am scris-o cu mâinile pline de făină. Alteori, scriu câteva versuri și revin necontenit, ca să pot să o frământ, să iasă aluatul frumos , cu gust, cu un pic de sare…

Aveți o muză, un idol, o persoană care vă inspiră?
Admir mulți scriitori și nu aș îndrăzni niciodată să mă compar cu nimeni. Îmi place creația Magdei Isanos, a Anei Blandiana, a poeților postmoderniști precum Iv cel Naiv sau Ionel Simotă, dar și Radmila Popovici, care mi-a fost student. Pot să citesc poezii foarte elevate, scrise de clasici: Stanescu, Blaga, Cărtărescu, Leonida Lari, dar îmi place să citesc și autoti cu totul noi. Dacă ar fi să vă spun ce poezii știu pe de rost, aș putea să vă spun că știu pe dinafară foarte multe poezii din Leonida Lari, Zaharia Stancu, Magda Isanos, Arcadie Suceveanu. Aș putea să le recit ore în șir… Uneori, versurile se memorizează singure parcă, datorită imaginilor inedite. Îmi place cu adevărat poezia. Cei care mi-au fost studenți la Colegiul Pedagogic știu că începeam lecțiile cu un Moment poetic. Cred că cel puțin 100 dintre foștii mei discipoli s-au făcut filologi.

Tinerii, în ziua de azi, cum credeți, de ce nu prea citesc?
De ce să zic că nu citesc? Tinerii din viața mea citesc. Eu îi molipsesc prin ceea ce sunt, prin texte frumoase, prin discuții elevate la clasă. Citesc oamenii cu adevărat harnici. Care au grijă de sufletul lor. E vina noastră, a părinților, că fiii și fiicele nu ne văd citind. Nu citesc cei care nu au exemple bune sau sunt prea leneși. Cunosc tineri foarte mulți și foarte valoroși, care citesc, inclusiv poezie.

Cum sunt motivați sau trebuie să fie motivați tinerii ca să citească?
Doar prin pasiune. A mea, a dumneavoastră, a celor care propagă literatura.  Și doar propunându-le literatură de calitate.

Cum vedeți dumneavoastră generația anilor 2000, comparativ cu generația anilor 1970 – 1990?
Eu iubesc oamenii, copiii în mod special, tinerii. Ascult muzica preferată de ei, citesc ceea ce îmi propun ei, devin partenera lor de explorare culturală și îmi plac toți oamenii, fără osebire. Generația de azi este atrasă de tehnologie. Avem atâta poezie postmodernistă pe care le-o putem prezenta! Generația aceasta este a unor tineri foarte deștepți sau… goi pe dinăuntru. Cred că familia și școala pot alunga golurile, dar e necesară și voința tinerior, dorința lor de a se autoperfecționa, de a păși în viață și cu valori morale în suflet. Este și alegerea lor.

Dacă ar fi să propuneți tuturor spre lectură o poezie din cartea dumneavoastră, care ar fi ea?
”Mi-e dor de o poezie…”