De azi, purtarea măştilor devine obligatorie în spaţiile publice deschise

De azi, 15 iunie, purtarea măştilor devine obligatorie în spaţiile publice deschise. Anunţul a fost făcut de premierul Ion Chicu.
„Îndemn toţi cetăţenii să procure aceste măşti şi să poarte atunci când sunteţi în spaţiul public. Iar unităţile comerciale nu vor admite accesul cetăţenilor fără măşti exact aşa cum prevăd instrucţiunile şi regulilor. Fiecare cetăţean, fiecare dintre noi, atunci când ieşim în spaţiul public să avem grijă de sănătatea noastră şi să procurăm aceste măşti”, a declarat Chicu.
Astfel, organele de forţă vor cutreiera străzile, pentru a se asigura că cetăţenii poartă măşti şi păstrează distanţa socială.
„Deși nu declarăm stare de urgență, organele de stat revin la acel regim 24/24, intervenție promptă în spațiul public. În arsenalul poliției sunt acele amenzi mari și sancțiuni pe care le vor aplica în cazul în care cetățenii nu se vor conforma. Statul va reacționa dur dacă nu vă veți conforma”, a mai spus Ion Chicu.
Se pare că purtatul măştii va deveni un obicei de care nu ne vom despărţi prea curând.
În timp ce măştile improvizate nu oferă chiar atât de multă protecţie purtătorilor în faţa răspândirii germenilor, îi ajută totuşi să nu dea mai departe proprii germeni, mai ales dacă sunt asimptomatici. Din păcate, multe persoane poartă greşit măştile de protecţie, ceea ce diminuează eficacitatea lor. În primul rând, trebuie să ne asigurăm că acestea sunt strânse de faţă.

  • Măştile trebuie să fie cât mai strânse posibil de piele. Asta înseamnă că nu ar trebui să existe gol între mască şi piele şi trebuie aşezată atât pe podul nasului, cât şi sub bărbie. Este foarte important ca masca să nu acopere doar gura, ci şi nasul, aspect pe care l-am văzut de multe ori în ultimele luni prin spaţiile aglomerate.
  • Nasul trebuie acoperit, pentru că virusul poate pătrunde şi prin orificiile nazale.
  • În privinţa purtătorilor de ochelari de vedere, este necesară ajustarea măştilor de protecţie. Masca trebuie presată pe piele, sub ochi şi ataşată până sub bărbie pentru a redirecţiona aerul expirat.
  • Odată ce am ieşit din casă, trebuie să evităm să ne atingem măştile şi să le ajustăm pentru a evita riscul de contaminare. Atât înainte, cât şi după folosirea măştii trebuie să ne spălăm bine pe mâini cu apă şi săpun, iar odată ajunşi acasă, pentru a da jos masca trebuie îndepărtată mai întâi de la urechi, fără să atingem faţa sau masca.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *