O tânără pictoriță este recunoscătoare pentru toate evenimentele și alegerile din viața ei

Originară din Ungheni, Mihaela Babin, pictorița de 20 ani, a reușit să absolvească Școala de Arte Plastice din orașul natal, în același timp a urmat și Liceul ”Vasile Alecsandri” până în clasa a VII-a.
Evenimentul cu cel mai mare impact în dezvoltarea ei ca pictor a fost începerea studiilor la Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” din capitală.
Acest liceul i-a oferit șansa să treacă granița dintre amatorism și profesonalism. I-a dezvoltat adevăratul gust estetic și adevarata cultură din spatele pânzei. A avut onoarea să crească lângă profesori calificați în domeniu și a învățat din experența lor. În liceu și-a găsit a doua casă. De aceea preferă să spună că viața se împarte în două mari perioade, înainte și după venirea în liceul „Igor Vieru”.
Experiența pe care a obținut-o este cel mai important aspect în propria-i dezvoltare. Astfel, așa a avut șansa de a înainta și a conștientiza fiecare eșec.
Pasiunea pentru pictură vine de la mama sa. „Când eram mică îmi amintesc cum mama desena din fugă ceva pe foile pentru însemnări, în timp ce (probabil) avea o discuție lungă și plictisitoare la telefon. I-am găsit, tot în acele perioade, caiete din tinerețea ei în care, pe fiecare pagină era câte un desen în pix”, ne povestește Mihaela. Tot ea a mai spus că fiind impresionată de talentul mamei, îi plagia fiecare schiță și mâzgălitură de repetate ori, până îi reușea în fix. Tot mama ei, Tatiana, a fost acea care a încurajat-o mereu să continue în acest domeniu. Sigur, au fost multe obstacole, dar prin autoritatea mamei sale a ajuns unde este acum și îi este recunoscătoare pentru acest fapt.
Cel mai mult o inspiră liniștea și fericirea. Niciodată nu a putut picta din obligație sau necesitate. De aceea și nu este de acord cu lucrările la comandă. „Odată ce pictezi la dorința cuiva, ești nevoit să renunți la multe principii, atât vizuale, cât și morale la dorința clientului. Consider ca arta este concepută din dorința arzătoare a artistului de a dărui iubire publicului. Când aspectul emoțional este neglijat de către autor, lucrarea este moartă și fără valoare, fiind privită doar ca un meșteșug”, a subliniat Mihaela Babin.
Mihaela este o persoană cărei nu-i place rutina, ori de câte ori are ocazia se retrage în alte lucruri mărunte, care o împlinesc. Este într-o continuă căutare de ceva nou, în acest fel au apărut și multe alte pasiuni. Până în prezent a încercat yoga, croitorie, ecologia, plantarea florilor, culinăria, cititul și cu siguranță fiecare din ele sunt o părticică din ea.  Niciodată nu și-a numărat lucrările și nici nu crede că o va face vre-odată. ”Cifrele obosesc artiștii”, spune ea. La moment lucrările stau acasă pentru că încă nu dispune de o încăpere special amenajată pentru ele. Însă iubitorii de artă le pot vedea doar în cadrul expozițiilor.
Prima ei expoziție s-a numit „Privind prin vise”, prin care a vrut să prezinte publicului pasiunea proprie. A ținut cont să fie una cât mai personală, a pus accent și selectat lucrări din toate perioadele ei de viață de până atunci.
Potrivit ei, fiecare pictură are istoria sa. Unele sunt făcute cu atâta atenție încât îți este frică să o
continui, altele au „indiferentă” scrisă prin tuse. Totul pornește dintr-un gând. Iar gândul devine zeci de plânse pline cu schițe. Schița începe să fie analizată. Nu este doar emoție, deja este mai mult, e aproape o lucrare. Pictura propriu-zisa prinde culoare, precum și formă. Partea cea mai grea este finalizarea ei. ”Apoi o privești săptămâni întregi cu scopul să înțelegi cum ai făcut asta”, a continuat Mihaela.
Referitor la planurile de viitor, Mihaela ne-a zis că nu încearcă să-și facă planuri grandioase. Cea mai mare dorință a ei este sa aibă atelierul personal în care să-și găsească liniștea. Cert este un lucru că nu își va transforma pasiunea în meserie sau sursă de venit, pentru a nu-și epuiza dragostea față de ea, a zis Mihaela.
În viziunea ei pictura cuprinde o parte frumoasă din viața ei, pictura este cea fară obligații și principii, de aceea lasă să rămână o temă intimă, pentru prezent, nu pentru viitor. „Mă consider o persoană fericită. Nu este fericirea ceea când ieși la soare după o iarnă lungă. Este aceea în care soarele te cuprinde în sensul direct. Devin mai sensibilă și naivă când pictez. Doar așa îmi explic puterea”, a conchis Mihaela.