Consilieri locali și raionali din Ungheni au părăsit Partidul Democrat și au aderat la PRO MOLDOVA. Vezi cine sunt aceștia

Un grup de consilieri locali și activiști din raionul Ungheni au părăsit Partidul Democrat și au aderat la PRO MOLDOVA, se arată într-un comunicat al PRO MOLDOVA.
Este vorba de un membru de birou, un consilier raional și opt consilieri locali, câte unul din Florițoaia Veche și Mănoilești și restul fiind din Costuleni.

Motivul pentru care au plecat de la PDM ar fi că formațiunea a ajuns sub controlul lui Igor Dodon, fiind transformată în anexă a Partidului Socialiștilor. Aceștia condamnă trădarea intereselor și promisiunilor făcute alegătorilor de către PDM. Totodată, ei au anunțat că aderă la PRO MOLDOVA  pentru a continua faptele bune și pentru că aceasta promovează valorile europene și principiile democratice .
„Ne exprimăm dezacordul cu ultimele decizii ale conducerii PDM și constatăm cu regret că opiniile membrilor nu sunt luate în considerare, iar deciziile sunt luate de câteva persoane care se gândesc la interesele personale”, se arată în declarația subsemnată de consilieri și membri PD din raionul Ungheni.
Până la această oră, din PDM au plecat 8 deputați și peste 100 de consilieri raionali și locali, precum și activiști marcanți.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

6 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *