VIDEO / Bunicii grijulii din Ungheni vin cu un apel către ungheneni: Stați acasă!
Asociația Teritorială a Bunicilor Grijulii din raionul Ungheni, vine cu un apel către toți ungheneni: părinți, bunei, copii, să stea acasă.
Pentru a învinge acest virus mortal, este nevoie de a fi uniți, de a respecta regulile, spun bunicii grijulii.
De subliniat că, Parlamentul a instituit stare de urgență în Republica Moldova, pentru următoarele 60 de zile, adică din 17 martie 2020 și până în 15 mai 2020, informează Unimedia.md
Mai multe măsuri prevăzute în decizia Parlamentului au fost deja adoptate, cum ar fi restricționarea circulației, regim special de intrare-ieșire în țară, dar și a unui regim special de circulație în interiorul țării, introducerea măsurilor de carantină, interzicerea manifestațiilor publice.
Potrivit legii, starea de urgență presupune mai multe măsuri drastice cu caracter politic, economic, social şi de menţinere a ordinii publice, care se instituie pe întreg teritoriul ţării.
Starea de urgenţă s-a declarat la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova și a Guvernului, fiind aprobată în Parlament, după un raport al prim-ministrului Ion Chicu.
One Comment
Eu mai degraba leasi zice lor sa stee acasa, vazind ca aici in italia aproape toti cei decedati de coronavirus sint persoane batrine care aveau mai mult de 70 ani, asa ca un apel bunicilor:: STATI ACASA ::