Bătrânii nu mor de foame. Care să fie motivul

Boris Zugravu

Boris Zugravu

Bătrânii nu mor de foame. Ei mor de tristețe, că le țiuie în urechi de atâta stat singuri în casă.
Declarația îi aparține lui Boris Zugravu, președintele Asociației pensionarilor/vârstnici din raionul Ungheni, și a fost făcută în cadrul conferinței raionale a  asociației din 14 decembrie.
Dânsul a recunoscut că a simțit pe propria piele ce înseamnă să fii izolat de lume, să nu ți se solicite părerea sau implicarea.
”Timp de trei ani, după pensionare, am stat acasă. Simțeam că nu mai rezist. În anul 2008, mi s-a solicitat să vin aici, în fruntea Asociației pensionarilor/vârstnici. De atunci, mă mențin în formă”, a recunoscut, după care a concluzionat: ”Omul trăiește  nu doar ca să mănânce. El are nevoie de comunicare, de cultură, de credință…”.
Din acest motiv, Boris Zugravu și-a îndemnat semenii să fie mai activi, să se implice în acțiuni culturale, să facă sport, reamintindu-le de îmbătrânirea activă, pe care au acceptat-o demult statele europene. ”Dacă iubești viața și viața te va iubi”, a concluzionat dânsul.
Pe de altă parte, și societatea, și funcționarii de toate rangurile ar trebui să fie mai receptivi, să-i atragă pe vârstnici în diverse activități, să-i invite la sărbătorile naționale și profesionale, să-i facă să simtă că mai este nevoie de ei. E nevoie de vârstnici activi, și nu bolnavi, singuri, neputincioși, obijduiți, cum îi face, de multe ori, societatea.
La ora actuală, în raionul Ungheni lucrează doar 10% din pensionarii de vârstă, 35% își educă nepoții, iar peste 50% stau și le țiuie urechile, vorba lui Boris Zugravu.
Per total, în raion sunt peste 18 mii de pensionari. Au mai rămas doar 21 de veterani ai celui de-al doilea război mondial.
Prezentă la conferință, președinta raionului, Ludmila Guzun, a dat asigurări că va discuta cu reprezentanții Secției de cultură, cu primarii pentru ca aceștia să-i atragă în cât mai multe activități pe oamenii în etate. ”E o furmusețe să ajungi la o vârstă respectabilă și să fii activ”, a subliniat dânsa.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *