Oamenii din Milești au aflat cum să nu se lase manipulați

Chiar dacă oamenii din Milești încă nu-și terminase de adunat roada, chiar dacă era duminică, totuși o parte din ei au lăsat pentru două ore lucrul în câmp și au venit la bibliotecă.

În după amiaza zilei de duminică, 7 octombrie, au venit la biblioteca publică din Milești ca să afle cum să nu se lase influențați și manipulați de informațiile false și tendențioase. Iar cea care le-a vorbit despre informațiile false și tendențioase a fost redactorul-șef al ziarului ”Expresul”,  Natalia Junghietu, dânsa fiind și colaborator Stop Fals.
La discuţie au venit persoane din diverse domenii de activitate și de diferite vârste. Ei au aflat despre rolul pe care îl are mass-media în comunitate, despre dreptul fiecăruia la informare, conceptul unei știri false și care sunt pașii după care se stabilește o știre falsă.
Oamenii au ascultat cu atenție informația, după care s-au implicat activ în discuții, au avut întrebări şi totodată și-au au exprimat punctul de vedere faţă de tema pe care am pus-o în discuţie. Ba chiar ne-au mulțumit pentru această întâlnire, rugându-ne totodată să venim mai des la Milești cu astfel de informații.
Și asta pentru că majoritatea dintre ei au spus că se simt manipulați și sunt conștienți că unele instituții media dezinformează publicul în mod conștient. Astfel, au fost aduse în atenția lor și exemple de știri false distribuite de unele instituții media. ”Ne pare bine că ați ajuns la noi cu astfel de informații. Ceea ce am învățat azi ne va fi de folos pe viitor, iar informația pe care am auzit-o, neapărat o vom transmite tuturor celor care vin la bibliotecă”, ne-a spus la final, Maria Mîtcu, directoarea bibliotecii publice din Milești, gazda acestei întâlniri.
De menționat că, campania împotriva informațiilor false și tendențioase ”Stop Fals” este desfășurată de Asociația Presei Independente cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Iar obiectivul campaniei este de a diminua impactul manipulării și dezinformării de către mass-media prin educarea consumatorilor media pentru a identifica manipularea și informațiile false.


 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *