Ala Mutilica: Epidemie de prostie virtuală și nu numai

Nu am treabă cu politica. Dar mă interesează.
Nu iau parte la proteste. De ce? Fiindcă noi nu avem conștiință politică, chiar dacă încercăm să luptăm pentru drepturile noastre.
Mereu am zis că e nevoie de educație civică și politică. Copiii de mici ar trebui învățați principii de drept, ce valoare are votul lor. Să cunoască ce rol are Parlamentul, Guvernul, Președintele.
Nici acasă și nici la școală nu facem asta. Orele de educație civică sunt la fel de importante ca matematica sau alte obiecte. Cred că degeaba știi biologie și ajungi medic, dacă nu ai de lucru în țara ta. Sau ai un salariu de nimic.
Țara se duce de râpă, iar viețile noastre se scufundă în virtual. Pentru noi, adulții, mai este cum este. Problema e cu copiii noștri. Ei intră într-o lume a internetului, iar creierul uman nu e făcut pentru acest lucru. Creierul nostru e făcut pentru a vorbi și privi în ochii celuilalt.
Avem nevoie de educație, informare și discernământ. Avem nevoie de o calitate mai bună a vieții. Pensiile să ne nu ajungă doar pentru medicamente. Televiziunea să nu fie un instrument de calomniere a unora și de tămâiere a altora.
Iar noi păpăm bine, ne uităm la filme și nimic nu ne interesează.
Vă propun o povestioară frumoasă, să îndulcesc puțin lucrurile.
”Mi s-a întâmplat să aud un schimb de cuvinte între o mamă şi fiica ei în ultimele momente ale despărțirii la aeroport. Se anunțase plecarea. Lângă poarta de securitate, s-au îmbrațișat, iar mama i-a spus: ”Te iubesc și îți doresc destul”.
Fata, zâmbind, i-a raspuns: “Viața noastră împreună a fost mai mult decât destul. Dragostea ta a fost tot ce mi-am dorit vreodată. Îți doresc de asemenea destul, mamă”.
S-au sărutat și fiica a plecat. Mama a făcut câțiva paşi înspre fereastra lângă care mă așezasem. Vedeam că o înecau lacrimile. Aș fi vrut s-o îmbărbătez, dar nu puteam să intru în intimitatea unui om străin.
Ea a început vorba, întrebându-mă: ”Vi s-a întamplat vreodată să vă luați rămas-bun de la cineva, știind că îl vedeți pentru ultima dată?”. “Da, mi s-a întâmplat”, i-am răspuns, apoi am întrebat-o: ”Dar de ce credeți că acesta a fost un rămas-bun pentru totdeauna?”.
”Sunt bătrână, iar ea locuiește foarte departe. Mă asteaptă momente grele și realitatea e că următoarea ei întoarcere aici va fi ca să mă ducă la groapă”, a spus.
”Când vă luaţi rămas bun, v-am auzit spunând: ”Îți doresc destul”. Pot să vă întreb ce înseamnă asta?”. Ea zâmbi: ”E o urare care ni s-a păstrat de la generațiile anterioare. Părinții mei obişnuiau să le-o spună tuturor. Deci, când spunem: ”Îți doresc destul”, vrem ca cealaltă persoană să aibă viața plină cu destule lucruri care s-o susțină”.
Apoi, îmi zise din memorie următoarele: ”Îți doresc destul soare, care să-ți lumineze comportamentul, indiferent de cât de mohorâtă ar fi ziua. Îți doresc destulă ploaie, pentru a aprecia soarele cu atât mai mult. Îți doresc destulă fericire, ca să-ți țină spiritul viu cât vei trai.
Îți doresc destulă durere, ca până și cea mai mică bucurie a vieții să ți se pară mai mare.
Îți doresc destul câştig pentru a-ți satisface dorințele. Îți doresc să pierzi destul, pentru a aprecia ceea ce ai. Îți doresc destule salutări până a ajunge la finalul rămas-bun”.
Aici ochii ei se umeziră din nou și se îndepărtă. Se spune că ai nevoie de un minut pentru a remarca o persoană specială, o oră ca s-o apreciezi, o zi ca s-o iubești și o viață întreagă ca s-o uiți”.
Morala: Democraţia este un mecanism care garantează că nu vom fi guvernaţi mai bine decât merităm. Când eram copil, mi se spunea că oricine poate ajunge președinte. Am început să cred că așa este. Întotdeauna acel examen la care vei absenta va fi mai ușor decât acele examene la care ai participat.