La Ungheni au apărut sute de flori, dar și acțiuni sălbatice. Vedeți cum au ajuns unele ghivece

Florile de pe strada Națională
Florile de pe strada Națională

Florile de pe strada Națională
Florile de pe strada Națională

Se pare că unor ungheneni nu le plac deloc florile. Aceștia nu pierd nicio ocazie să le distrugă.
Chiar recent, de-a lungul străzii centrale a orașului, Națională, pe pilonii de electricitate au fost  instalate 170 de ghivece cu mușcate. E o premieră absolută pentru Ungheni.
Muncitorii de la salubrizare nici nu au dovedit să ajungă la capătul străzii că deja nouă ghivece dispăruseră.
”Celelalte au fost înșurubate, ca să nu poată fi scoase. Ce credeți? Ne-am trezit cu șase ghivece distruse. Cineva, totuși, a încercat, probabil, să le ia, dar nu a reușit. Nu s-a lăsat până nu le-a distrus”, a povestit primarul Alexandru Ambros, după care a exclamat:
Mâna unor indivizi iresponsabili
Mâna unor indivizi iresponsabili

”Cred că trebuie să scriem cu majuscule: RUȘINE! Se fură de peste tot, inclusiv florile din fața primăriei”.
Urmare a furtului și deteriorării ghivecelor, pierderile se estimează la circa 3500 de lei.
Potrivit Inspectoratului de Poliție, cauza se examinează. Sunt câteva persoane bănuite de comiterea furtului și actelor de vandalism.
Referindu-se la făptași, primarul a spus: ”Sunt și oameni fără bun simț, care procedează într-un mod inexplicabil. Aceste acținui nu pot fi calificate decât sălbatice, comise fie din lipsă de educație, fie din cauza unei stări morale degradate”.
Dânsul consideră că soluția este educarea populației, or, nu poți pune câte un polițist la fiecare stâlp.
”Este o problemă ce ține de responsabilitatea fiecărui cetățean. În toate cazurile trebuie să anunțăm forțele de ordine. Cetățenii pot să expedieze în adresa primăriei materiale foto și video,  cu neregulile comise de unele eprsoane certate cu bunul simț. Aceasta ar fi o reacție firească a unui cetățean responsabil și va determina educarea unui comportament civilizat a altor membri ai societății”, a subliniat Alexandru Ambros.
Totodată, susține dânsul, va fi activizată Comisia administrativă din cadrul primăriei. ”Indivizii care aduc daune bunurilor publice vor fi obligați să le plătească și să refacă bunurile deteriorate”, a mai spus, la final, primarul.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

3 Comments

  • Sãptãmîna trecutã am fãcut o vizitã la Ungheni, m-a surprins plãcut cînd am vãzut acei ghiveci cu flori, pãcat cã lumea este atît de rea şi nu le place sã fie frumos şi curat în propriul oraş, probabil aşa se manifestã cei 7 ani de acasã cum fac acasã aşa fac şi pe stradã, iar aici aş mai adãuga ar trebui primãria sã punã mãcar pe strada principalã Naţionalã camere de supraveghere aşa şi pe cei rãutãcioşi îi va pune pe gînduri, filmaţi iar apoi puşi pe reţelele de socializare sã-i vadã o ţarã întreagã

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *