De ce tac doctorii? Răvaș de peste Ocean

Buna ziua, doamna Lucia Bacalu,
Am citit articolul dumneavoastră ”De ce tac doctorii?” și nu m-am putut abține ca să nu comentez.
Când soția mea a rămas însărcinată, acum patru  ani, ne gândeam unde să nască, pentru că pe atunci nu eram cetățeni ai SUA și nici măcar green-card nu aveam. Nu știam dacă avea dreptul  să nască aici, dar a aplicat și a primit asigurarea pentru a putea naște în SUA.
A născut prin cezariană, pentru că fetița mea s-a născut de 4.6 kg, acum trei ani, iar băiatul meu s-a născut de 5.3 kg acum un an.
Nu voi vorbi despre condițiile de aici, din maternitățile din SUA, cu baie în fiecare salon, cu televizor, frigider sau pat reglabil electric. Mă voi referi la atitudinea personalului – e de o super amabilitate.
Am asistat la nașterea ambilor copii ai mei și am văzut cu ochii mei cum au decurs operațiile de cezariană, câți doctori, asistente și cu cât profesionalism își fac lucrul.
Când e vorba de copiii mei, recunosc că sunt paranoic.
M-am uitat absolut la tot ce se întâmpla și am stat toate trei zile acolo, zi și noapte.
Indiferent de ce oră era, fie și 2-3 noaptea, cum ai apăsat butonul de lângă pat, imediat eșți întrebat, prin microfon, care e problema, ca să știe pe cine să îți trimită: ce doctor sau soră medicală. Nu contează deloc care este statutul tău social.
Îmi dădeau lacrimile mie, ca bărbat, de o așa atitudine, mai ales știind situația din maternitățile din Moldova.
La plecarea din maternitate, le-am mulțumit pentru tot, iar ei s-au uitat mirați la noi, zicându-ne: ”Păi acesta e lucrul nostru!”.
Revenind la articolul dumneavoastră vizavi de condițiile de muncă și de salariile doctorilor din Moldova. Aici, unii doctori au și peste 100.000 dolari anual.
Și e clar că doctorilor din Moldova, atunci când nu au bani să își întrețină familia, nu le mai este a amabilități și recurg la luare de mită. În plus, să nu uităm de acea mentalitate sovietică proastă, care mai persistă atât la doctori, cât și la pacienți.
Constantin Bejenaru
NOTĂ:
Constantin Bejenaru este, la ora actuală, unul dintre cei mai buni pugilişti ai lumii, câştigător al centurilor WBC International și WBC Americans Continental, de nouă ori campion naţional al României la box.
Pentru felul său de a fi pe ringul de box, a fost supranumit „tunetul din Moldova” și „pitbullul”.
S-a născut la Mănoilești, Ungheni, pe 7 iunie 1984,  dar a fost educat în Ungheni, unde a și început să se antreneze, de la vârsta de 9 ani.
Timp de zece ani a locuit şi s-a antrenat în România, unde a și absolvit Facultatea de Educație Fizică şi Sport a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. A fost component al lotului naţional al României. În prezent, locuiește în SUA, unde şi se antrenează, unde s-au născut  cei doi copii ai lui, Nicole şi Christopher, unde și-a luat licența de antrenor.