Cu barca peste Prut. Șase contrabandiști din Ungheni, prinși cu 10.000 de pachete de țigări la frontieră


Șase cetățeni moldoveni, locuitori ai raionului Ungheni, sunt bănuiți de implicare în activitatea de contrabandă cu țigări. Bărbații cu vârsta cuprinsă între 18 – 50 ani au fost reținuți, ieri, 13 decembrie, în jurul orei 05:30, pe sectorul ”verde” al frontierei de stat, din R. Moldova în România, informează UNIMEDIA.
Astfel, cu suportul echipelor mobile, angajații Sectorului poliției de frontieră Valea Mare, în zona de competență, au depistat șase colete care conțineau 10.000 de pachete țigări și o barcă gonflabilă cu pompă.
În timpul reținerii, persoanele nu s-au supus somațiilor și au încercat să fugă. Cei șase suspecți au fost totuși reținuți și conduși la sector pentru audieri. În prezent, se desfășoară măsurile speciale de investigații și acțiunile de constatare ce se impun, în scopul elucidării circumstanţelor şi deconspirarea tuturor participanţilor cu ulterioara atragere a acestora la răspundere conform legislaţiei în vigoare.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *