Orașul Călărași va avea mărci poștale personalizate

În imagine: Marca personalizată a orașului Ungheni

Începând cu anul 2017, Primăria orașului Călărași va utiliza mărci poștale personalizate. În acest sens, Consiliul orășenesc a adoptat, chiar recent, o decizie ”Cu privire la permisiunea plasării simbolicii locale pe mărcile poștale personalizate”.
Prima marcă poștală va avea pe ea stema orașului Călărași. Vor urma apoi și altele mărci cu alte simboluri locale.
Ideea îi aparține Cristinei Smolenschi, specialistă în atragerea investițiilor la Primăria Călărași. ”În fiecare an, din contul primăriei, sunt achiziționate sute de timbre pentru scrisorile de ieșire. Ne-am gândit că ar fi cazul să avem timbre personalizate, care să promoveze orașul Călărași, să promoveze primăria”, explică dânsa.
Conform unor calcule preliminare, făcute de ÎS ”Poșta Moldovei”, pentru tipărirea și achiziționarea a 2000 de timbre personalizate va fi nevoie, inițial, de aproximativ 13 mii de lei. Un calcul exact, însă, nu există. Cert e că în bugetul local va fi prevăzută o numită sumă în acest scop.
”Aceste mărci personalizate sunt  o cale de a păstra în memoria cetățenilor simbolistica locală.Timbrul este cel care circulă odată cu scrisorile, iar cel care vede plicul și, implicit, marca poștală personalizată, încearcă să afle mai multe despre localitatea respectivă”, afirmă  Cristina Smolenschi.
Pentru început, primăria va comanda 2000 de timbre cu stema orașului Călărași pe ele. Valoarea nominală va fi de 1,75 lei. ”Pe parcurs, vrem  să dezvoltăm acest proiect”, face o remarcă specialista de la primărie. Mărcile personalizate, cu timpul, vor fi utilizate nu doar de primărie, ci de orice doritor, căci vor fi comercializate.
”Este o mândrie pentru orașul nostru să avem mărci poștale personalizate”, a conchis Cristina Smolenschi.
De menționat că și Ungheniul are mărci poștale personalizate. Acestea au fost puse în circulație în luna martie anul trecut. Valoarea unui timbru cu stema orașului Ungheni pe el este de un leu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *