Cînepa: dacă nu se poate, înseamnă că nu se poate
Arde cînepa! I-au dat foc polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului de Frontieră Frăsinești. S-a întîmplat la finele săptămînii trecute. Au ars 2300 de fire, ce au fost depistate lîngă fostul depozit agricol al satului Bălăurești. Cînepa se întindea pe o fîșie de 200 de metri.
”Ei, dragă, poate nu ştii că oamenii mai fac pînză şi din sora noastră cînepă, şi din fratele nostru bumbac”, scria, cu un veac în urmă, marele povestitor Ion Creangă în ”Inul și cămeșa”. Dar ce mai jale pe capul mătușii Mărioara, cînd Nică al lui Ștefan al Petrei i-a distrus toată cînepa… Vă amintiți de ”Amintiri din copilărie” ale aceluiași Ion Creangă?
Acum,despre cînepă nimeni nu mai îndrăznește să vorbească în asemenea termeni.
Cînepa sau canabisul conține o substanță chimică sau drog, care provoacă persoanei care o fumează sau o digeră o senzație de euforie. Și cu asta, basta.
Inițial, cînepa a fost interzisă în SUA – erau anii 30 ai secolului trecut. Apoi, în 1961, Organizația Națiunilor Unite, mai precis o sută de țări din toată lumea, decid interzicerea cînepei la nivel mondial. Ulterior, în 1995, și Republica Moldova decide să interzică această plantă.
”Nimicirea cînepei a avut loc în rezultatul unor acțiuni, desfășurate de angajații Direcției regionale Vest a Poliției de Frontieră, pe linia combaterii traficului ilicit de droguri de origine vegetală, depistării și nimicirii plantelor cu conținut narcotic, precum și identificării persoanelor care le cultivă ilegal în zona de frontieră”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.
”Creștea la marginea satului, pe locul unei foste gunoiști. Nu a fost semănată de nimeni. Creștea
în voia sorții, pe un teren care nu are proprietar”, ne-a spus primarul de Bălăurești, Ion Carp.
Pe vremuri, își amintește dînsul,oamenii din partea locului hrăneau puiicu semințe de cînepă, ca să crească mai mari. În prezent, dacă nu se poate, nu o mai folosesc.
”Nu cred că este vorba de o plantație de cînepă care ar fi fost cultivată special de cineva. Mai degrabă, este o creștere haotică a acestor plante”, susține primarul, subliniind că lumea din sat, deși cunoaștea despre faptul că în acel loc crește cînepă, nui-a acordat nicio atenție. De aceea a și crescut mare și frumoasă.
”Polițiștii de frontieră continuă investigațiile și acțiunile de constatare ce se impun, în scopul identificării persoanelor care cultivă ilegal cînepă, cu ulterioara atragere a acestora la răspundere conform legislaţiei în vigoare”, se mai menționează în comunicatul Poliției de Frontieră.
”În genere, la noi în sat nu au fost înregistrate niciodată cazuri de creștere ilicită a plantelor cu conținut narcotic sau cazuri de păstrare și fabricare a drogurilor, dar nici de consum al acestora”, a precizat, la final, primarul.
Lasă un răspuns