Un loc de muncă pentru persoane cu dizabilități: un drum anevoios și fără succes
Foto: Ina Landa
Timidă, cu probleme locomotorii, dar cu o mare dorință de a-și găsi un loc de muncă – așa am cunoscut-o pe Elena Scripcari, o tînără de 26 de ani din Ungheni.
Medicii au diagnosticat-o cu paralizie cerebrală infantilă de la naștere. Pînă la vîrsta de zece ani a fost dependentă de scaunul cu rotile. Dar, grație celor opt intervenții chirurgicale pe care le-a suportat, acum se deplasează singură. Ce-i drept, picioarele n-o ascultă în totalitate, însă mîinile îi sînt perfect sănătoase și cu ele, zice ea, ar putea îndeplini anumite munci, fiind așezată pe scaun.
”Sînt matură și nu mai vreau să stau pe spatele mamei sau să aștept pensia de invaliditate, de 560 lei, care nu-mi ajunge pentru trai”, explică Elena motivul care a făcut-o să-și dorească un loc de muncă.
Încercări de angajare: multe, dar fără rezultat
Deși, după absolvirea gimnaziului, Elena a urmat un curs de studiere a calculatorului, așa și nu a reușit să-și găsească un loc de muncă în acest domeniu. ”Acum toți cunosc calculatorul, iar profesia mea nu este solicitată”, explică.
Văzînd că nu reușește să se angajeze în calitate de operator de calculator, Elena a decis să-și încerce norocul la o întreprindere din Ungheni, care se ocupă de coaserea huselor pentru automobile. Ea susține că a încercat de două ori, dar, de fiecare dată, i s-a refuzat.
”Prima dată am mers la întreprindere acum cîțiva ani. Mi s-a spus atunci să mai aștept, pînă vor avea nevoie de noi angajați. Mi-au promis că mă vor telefona. Nu m-au mai telefonat. A doua încercare am făcut-o anul trecut. M-au pus să trec o testare, în timp ce la spatele meu doamnele care mă urmăreau vorbeau cu glas tare că nu voi face față și n-am nici o șansă să fiu angajată. M-au copleșit emoțiile și, în rezultat, am picat testul”, povestește Elena.
De fapt, ea crede că acea testare a fost doar un pretext ca să nu fie angajată. ”În ziua de azi, oamenii sănătoși își găsesc cu greu de lucru. Ce să mai vorbesc de mine”, face o remarcă, după care spune că s-a ciocnit cu asemenea situații și în alte părți.
Toate acestea au făcut-o să-și piardă încrederea în forțele proprii. Acum, nu mai știe unde și cum să-și apere drepturile, la ce uși să mai bată.
Fără explicații din partea angajatorului
Am încercat să obținem și o explicație de la conducerea întreprinderii de croitorie. Directorul nu a fost de găsit. Ceilalți ne-au spus că nu-s în drept să facă declarații în lipsa șefului. Mai mult ca atît, ne-au comunicat că întreprinderea e cu capital străin și că au un regulament intern foarte strict, care nu permite nici un fel de declarații publice fără acordul antreprenorilor din străinătate. Totuși, ni s-a promis că vom primi o explicație mai tîrziu. Nu am mai primit-o.
Ce spune Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă (AOFM)?
”Cu părere de rău, angajarea în cîmpul muncii a persoanelor cu nevoi speciale reprezintă o problemă complexă, care se menține de ani și ani”, a menționat Svetlana Cateli, specialist superior în cadrul AOFM Ungheni. Dînsa a explicat și de ce: ”Pentru că, pe de o parte, aceste persoane, în majoritatea cazurilor, nu au o specialitate. Pe de altă parte, angajatorii nu se grăbesc să le ofere locuri de muncă”.
Asta, chiar dacă există o lege cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, care prevede că în orice întreprindere sau instituție cu cel puțin 20 de angajați 5% din numărul total al salariaților să revină persoanelor cu dizabilități. În realitate, această cotă se respectă foarte rar.
În prezent, la AOFM Ungheni sînt înregistrate 14 persoane cu dizabilități. ”Ne-am dori foarte mult să le putem ajuta să-și găsească un loc de muncă, dar… majoritatea angajatorilor nu declară ofertele de muncă pentru astfel de persoane”, a mai spus Svetlana Cateli.
Părerea expertului
Dumitru Rusu, expert la Coaliția Nediscriminare:
”Cazul acestei tinere reprezintă, indiscutabil, o formă de discriminare. Eu le-aș recomanda persoanelor care se pomenesc în situații similare să întreprindă anumite acțiuni pentru a fixa aceste cazuri de discriminare. De exemplu, cererea de angajare trebuie să fie în formă scrisă, iar persoana să solicite un răspuns de la angajator tot în formă scrisă, în care să fie indicat motivul refuzului de angajare. Dacă persoana este invitată la interviu, ar fi bine să ia un dictafon, pentru a înregistra discuția cu angajatorul. Toate acestea ar putea servi ulterior drept probe esențiale în constatarea actului discriminării, în baza cărora angajatorul ar putea fi tras la răspundere administrativă. Doar atunci cînd persoanele ce nu respectă legea vor fi sancționate, vom putea obține o schimbare a acestei situații neplăcute ce persistă în societate”.
Notă
Cazul Elenei Scripcari poate fi analizat ca un act de discriminare după criteriul de dizabilitate, criteriu protejat de Legea nr.121 ”Cu privire la asigurarea egalității” din 25.05.2012. Interzicerea discriminării în cîmpul muncii este reglementată în articolul 7 al acestei legi.
Acest material apare în cadrul Proiectului „Integrarea abordării bazate pe drepturile omului în mass-media prin intermediul metodei ”storytelling”, cu participarea persoanelor supuse discriminării din regiunea transnistreană și UTA Gagauz-Yeri”, implementat de Centrul Media din Tiraspol, cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Programul Egalitate și Participare Civică. Opiniile exprimate în articol apartin autorului și nu reflectă neapărat poziția Fundației.
Lasă un răspuns