A învățat să se bucure de fiecare succes
Ne-am întîlnit într-o seară. Eu – cu reportofonul și aparatul de fotografiat în mînă, el – cu o istorie parcă desprinsă din filme. Din start m-a rugat să nu-l fotografiez. Din cauza dificultăților locomotorii, dar și a deficiențelor de vorbire, Iaroslav Vișnevschii din Ungheni se consideră sociofob, adică se teme de comunicarea directă, se teme că nu va fi înțeles de cei din jur.
Și totuși…
La vîrsta de trei luni, medicii l-au diagnosticat cu paralizie cerebrală infantilă. Acum are 32 de ani și este un optimist incurabil. Se consideră norocos. Mi-a spus și de ce: pentru că are o mamă, care îi este alături mereu și l-a învățat de mic să lupte pentru un loc sub soare; pentru că are cîțiva prieteni care, deși sînt puțini la număr, valorează cît o mie; pentru că și-a lansat un blog, unde își exprimă opiniile liber; pentru că face ceea ce îi place și primește un salariu, la care mulți nici nu îndrăznesc să viseze.
Iaroslav Vișnevschii este angajat, în prezent, la o companie străină ce se ocupă de sisteme de ghidaj și informare la parcare în cele mai mari orașe ale lumii. De acasă, din fața calculatorului, tînărul distribuie șoferilor din toată lumea informații despre locurile de parcare disponibile. Pentru munca sa ridică lunar un salariu de 9000 de lei.
”De mic mi-a plăcut să stau în fața calculatorului și iată că astăzi acest hobby s-a transformat în muncă”, mărturisește Iaroslav, după care continuă: ”Știu că sînt, mai degrabă, o excepție de la regulă, căci în țara noastră puține persoane cu dizabilități au posibilitatea să se încadreze în cîmpul muncii”.
A recunoscut că și el s-a aflat în situații de acest gen. Dar niciodată nu a disperat. Dimpotrivă, a învățat să se bucure de fiecare succes, oricît de mic ar fi fost.
De mic, s-a încăpățînat să învețe
Cartea i-a devenit cel mai bun prieten. ”În copilărie, mergeam atît de des cu mama la bibliotecă, încît bibliotecara, la un moment dat, nu mai știa ce cărți să-mi recomande, căci eu le citisem pe toate care corespundeau vîrstei mele”, își amintește. Cea mai mare dorință a lui a fost să meargă la școală. A reușit abia atunci cînd a ajuns în clasa a cincea și asta, datorită insistenței mamei sale. Treapta primară a făcut-o acasă, cu un învățător care venea la el de trei ori pe săptămînă.
De școală îl leagă multe amintiri frumoase, dar o întîmplare mai puțin plăcută, totuși, l-a marcat și nu o poate uita.
Tristețe și neînțelegere
”Într-o bună zi, diriginta mi-a recomandat să stau acasă cîteva zile, pentru că, cică, în școală urmează să vină o comise de la minister și nu trebuie să vadă copii ca mine. M-am conformat. Stau acasă o zi, stau o săptămînă, două. În cele din urmă, răbdarea mamei a crăpat. A mers la școală să se clarifice cît va mai sta comisia ceea acolo, iar eu – acasă. Mare i-a fost mirarea, cînd a aflat de la director că nu a fost nici o comisie în școală și nici că nu trebuia să vină”, povestește tînărul.
Acel incident a trecut fără vreo atenție sporită din partea conducerii școlii, iar diriginta și-a văzut de treabă în continuare. În schimb, lui Iaroslav și părinților lui i-a provocat sentimente de tristețe și neînțelegere: de ce oamenii din jur nu-l acceptă așa cum este?
Peste ani, a înțeles că a fost discriminat. Dar nici acum nu știe cum ar trebui să procedeze în asemenea cazuri.
Părerea expertului
Dumitru Rusu, expert la Coaliția Nediscriminare: ”În zilele noastre, acest caz, cu siguranță, nu ar fi trecut fără consecințe pentru acea profesoară. Ceea ce s-a întîmplat cu Iaroslav Vișnevschii la școală este, în mod evident, un caz de discriminare. Cadrul didactic ar fi trebuit să fie tras la răspundere contravențională pentru un asemenea comportament.
Familia tînărului ar fi putut sesiza atît poliția, cît și Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea demnității. Consiliul, la rîndul său, emite o decizie de constatare a actului de discriminare, iar mai departe procesul devine foarte asemănător cu o instanță de judecată. În baza deciziei de judecată, persoana discriminată poate solicita și repararea prejudiciului moral sau material de la persoana vinovată. Și în instituția de învățămînt, unde s-a produs actul de discriminare, ar fi trebuit să fie pornită o procedură internă de sancționare a cadrului didactic”.
Apropo, în acest caz actul de discriminare s-a produs anume prin excluderea lui Iaroslav din sistemul de învățămînt, fiindu-i astfel, încălcat dreptul cu privire la asigurarea egalității, prevăzut în Legea nr. 121 ”Cu privire la asigurarea egalității” din 25.05.2012.
Oameni buni
Printre prietenii lui Iaroslav se numără și membrii echipei Centrului comunitar ”Casa pentru toți” din Ungheni, în frunte cu directoarea Maria Calchei. Anume aici a fost dat startul carierei lui în domeniul IT.
”Acest tînăr are cei șapte ani de acasă, gîndește strategic, este respectuos, amabil, bun, cumpătat”, ni-l descrie Maria Calchei.
După ce a beneficiat de serviciile centrului mai mulți ani consecutiv, Iaroslav a fost angajat aici în calitate de administrator de calculatoare. A reușit să urmeze și un curs de studiere a calculatorului la Chișinău, să obțină un document care confirmă că este specialist în domeniul respectiv. ”Mă bucur foarte mult că i-am fost de ajutor la început de cale”, a punctat Maria Calchei.
Acest material apare în cadrul Proiectului „Integrarea abordării bazate pe drepturile omului în mass-media prin intermediul metodei ”storytelling”, cu participarea persoanelor supuse discriminării din regiunea transnistreană și UTA Gagauz-Yeri”, implementat de Centrul Media din Tiraspol, cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Programul Egalitate și Participare Civică. Opiniile exprimate în articol apartin autorului și nu reflectă neapărat poziția Fundației.
Lasă un răspuns