Banii tai | Investiții capitale au fost, sînt și vor fi

Nicolae Melnic

primarul de Călărași, Nicolae MelnicEste foarte important ca un oraș să aibă o strategie de dezvoltare, a declarat, cu ceva timp în urmă, primarul de Călărași, Nicolae Melnic. De ce? ”Deoarece componența consiliului se schimbă o dată la patru ani, iar o strategie de dezvoltare asigură continuitatea. Oricine ar veni, va ști ce are de făcut, va avea după ce să se orienteze”, este explicația dînsului. În plus, Strategia de dezvoltare reprezintă un document complex, prin care se stabilește viziunea, misiunea, obiectivele strategice, planul de măsuri și acțiuni pentru o perioadă concretă.
Ce planuri au autoritățile publice locale din Călărași pentru următorii cinci ani?
Strategia de dezvoltare socio-economică a orașului Călărași răspunde la această întrebare.
Din ea am desprins proiectele preconizate pentru perioada 2016 – 2020.
Iată care ar fi cele mai importante:
– Crearea şi asigurarea durabilităţii unui Incubator de afaceri pentru dezvoltarea businessului mic si mijlociu, preconizat pentru 2020, cu o valoare de 2 milioane de lei, bani din bugetul local, bugetul raional, dar și din alte surse;
– Crearea şi dotarea unui parc industrial pentru atragerea marilor investitori, preconizat pentru aceeași perioadă, cu o valoare totală de 20 de milioane de lei, bani din bugetul local, bugetul raional și alte surse;
– Construcţia şi amenajarea unei pieţe agricole, preconizată pentru anul 2018, cu o valoare totală de 1milion 500 mii lei, bani din bugetul local;
– Amenajarea unui centru de expoziţii pentru producători, agenți economici în zona pieței agricole, preconizat pentru anul 2019;
– Construcția unui terminal comercial pe calea ferată, planificat pentru anul 2018;
– Construcția și modernizarea stațiilor de așteptare – în anii 2016 – 2020;
– Reparația și modernizarea continuă a rețelei stradale;
– Extinderea şi reabilitarea iluminării stradale;
– Reparaţia fostei școli auxiliare şi crearea, în incinta acesteia, a unei grădinițe de copii. Se planifică pentru anii 2016-2018, iar valoarea totală a proiectului e de 3 milioane lei, bani din bugetul local, dar și din alte surse;
– Construcţia unei grădiniţe-creşă în anii 2016-2018, în valoare totală de 5 milioane lei, bani din bugetul local și din alte surse;
– Reparația capitală a grădiniței ”Guguţă” – în anii 2018-2020, în valoare de 6 milioane lei;
– Amenajarea stadionului orăşenesc şi dotarea lui cu echipamentele necesare – în 2018-2020, în valoare de 3 milioane lei;
– Construcţia trotuarelor şi crearea accesului la blocurile locative, 2017-2019,  în valoare de 3 milioane lei;
– Instalarea semafoarelor şi a indicatoarelor stradale și limitatoarelor de viteză, 2016-2019, în valoare de 500 mii lei, bani din bugetul local și alte surse;
– Reparaţia şi construcţia scărilor din oraş cu acces pentru persoanele cu dizabilități în instituţii publice şi blocuri locative, 2017- 2020, proiect în valoare de 500 mii lei;
– Construcţia WC-urilor publice, în anii 2016- 2019, în valoare de 700 mii lei;
– Construcţia parcărilor, în anii 2017- 2020, în valoare de 2 milioane lei, bani din bugetul local și din alte surse.
Ce s-a făcut în anii precedenți?
Apropo, în Strategia de dezvoltare socio-economică a orașului Călărași se menționează și proiectele care au fost implementate anterior, grație unor finanțări atît interne, cît și externe.  Astfel, în perioada 2010-2014 au fost atrase, la Călărași, surse financiare de circa 43milioane 400 mii de lei, ceea ce a depășit de 2,43 ori bugetul orașului pentru anul 2014.
Printre cele mai importante proiecte realizate se numără:
– Schimbarea geamurilor şi uşilor exterioare la grădiniţa de copii ”Lăstărel” și Liceul ”Mihail  Lomonosov”, proiect finanțat de Fondul de Investiții Sociale din Moldova (FISM), în valoare de 824 mii 807 lei;
– Pavarea parţială a trotuarelor din centrul oraşului, proiect finanțat de FISM, în valoare de peste un milion de lei;
Construcția reţelei de canalizare pe străzile Mihail Kogîlniceanu, Constantin Negruzzi, Mitropolitul Varlaam, Alexei Mateevici, finanțată de Fondul Ecologic Național, proiect în valoare de 2.893.900 lei;
– Construcţia Stației de Epurare, finanțat de Agenția de Dezvoltare Regională, în valoare de 25 milioane 205 mii lei;
– Construcția rețelei de canalizare în cartierul locativ Vătămăneasa, finanțat de Fondul Ecologic Național, în valoare totală de 3 milioane 102 mi 534 lei;
– Reabilitarea drumului de acces în cartierul Bojole, în valoare de 563 mii 700 lei – bani din bugetul de stat;
– Reparația străzii Pan Halippa –  400 mii de lei din Fondul Rutier;
– Reconstrucţia unei porţiuni de drum de pe strada Alexei Mateevici, finanțată din FISM – 3 milioane 356 mii 325 lei;
– Reabilitarea iluminatului stradal, finanțat de PNUD, cu o valoare totală de 479 mii 205 lei.
”Realizările obținute s-au datorat, în mare măsură, participării tuturor locuitorilor în procesul de implementare şi monitorizare a proiectelor, de formarea și manifestarea unei coaliţii închegate în societate. În acest proces au fost implicaţi mai mulţi actori, fiecare urmîndu-și responsabilitățile privind soluționarea problemelor nominalizate în strategie, îndeplinind rolul de implementator al acţiunilor planificate”, a spus, la final, primarul Nicolae Melnic.disclaimer


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *