Cine sînt ei, cei ce vor conduce raioanele din regiune în următorii ani?
Foști angajați ai organelor Ministerului Afacerilor Interne, militari, juriști, contabili și economiști – diferiți sînt reprezentanții conducerii raioanelor din regiune și, totuși, mai de voie, mai de nevoie, uniți. Trebuie, împreună, să facă față, în următorii patru ani, tuturor provocărilor și problemelor ce există și care vor mai apărea, cu siguranță.
Deci, cine va conduce, de acum încolo, timp de patru ani, cele trei raioane?
CĂLĂRAȘI
În fruntea raionului, se știe, este un licențiat în drept. Actualul președinte al raionului Călărași, Sergiu Artene, și-a făcut studiile, inițial, la Colegiul republican de informatică din Chișinau, specializarea drept economic. Apoi a studiat și la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea drept public. A lucrat, timp de zece ani, în Procuratura raionului Calarasi. Inițial- anchetator, după care procuror. Din 2009, este avocat. O cale fără urcușuri și coborîșuri spectaculoase. Ce mai, Sergiu Artene a fost fidel profesiei pe care și-a ales-o din tinerețe. Acum, se pare, va fi un ”avocat” al raionului Călărași.
O carieră tumultoasă a avut Valeriu Sava, actualul vicepreședinte al raionului, responsabil de problemele agrare. E de profesie inginer-mecanic, a studiat la Institutul Politehnic din Chişinău, specialitatea automobile și gospodăria auto. În perioada sovietică, a făcut și o școală superioară de partid (a partidului comunist, bineînțeles!) din Rostov.
Și-a început activitatea ca mecanic auto la o întreprindere de reparație a tehnicii agricole din Nisporeni, apoi au urmat noi și noi locuri de muncă. Per total, am calculat 20 de locuri de muncă. Nicăieri nu s-a reținut mai mult de trei ani, cu excepția ultimului post de lucru – prim secretar al Comitetului raional Călărași al PCRM, unde a activat din 2009 pînă în prezent. Printre cele mai importante funcții pe care le-a deținut am selectat: specialist principal al Direcției servicii publice desconcentrate a Prefecturii Chișinău, vicepreședinte al Consiliului raional Strășeni, ministru-consilier al Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Deputat a fost cinci luni, iar ministru-consilier – din 2007 pînă în 2009.
Zinaida Bădărău, vicepreședinta raionului, responsabilă de probleme sociale, se pare, a fost cea mai dedicată locului său de muncă. A lucrat doar la Liceul ”Vasile Alecsandri” din Călărași. Inițial, ca profesoară de istorie, apoi, director adjunct. A făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova, facultatea istorie.
NISPORENI
Președintele raionului, Ion Artene, și-a făcut studiile la Universitatea Tehnică din Chișinău, Facultatea construcții industriale și civile. A activat, în ultimii 15 ani, în domeniul cadastral, iar din 2011 a fost șef al Oficiului teritorial cadastral din Nisporeni. Este și masterand în drept constituțional și administrativ, specialitate de care, pînă în prezent, nu prea a avut nevoie. Acum, ar putea să-i prindă bine.
Vicepreședintele Ghenadie Verdeș, aflat deja la al doilea său mandat în această funcție, este de profesie contabil.
A absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, specialitatea finanțe și asigurări contabile. Și-a început activitatea în calitate de contabil la Secția Pază de Stat a Ministerului Afacerilor Interne. A lucrat apoi contabil-șef al Secției Pază Nisporeni, specialist principal la Agenția de plăți pentru agricultură. Iată că, de mai bine de patru ani, activează în cu totul alt domeniu – administrația publică locală.
Pentru un alt vicepreședinte, Ion Țugulea, administrația publică locală este un domeniu foarte familiar.
Ion Țugulea a lucrat, de-a lungul anilor, și șef de secție, și vicepreședinte al comitetului executiv raional Nisporeni, și director general la Prefectura Ungheni, și secretar al consiliului raional Nisporeni, și șef adjunct al Oficiului teritorial control administrativ. O experiență de invidiat în domeniu. Rămîne ca s-o utilizeze eficient în următorii patru ani. Dar… Ion Țugulea și-a început cariera profesională ca bibliotecar în satul natal, Milești. A lucrat apoi și strungar, și lăcătuș. De profesie este inginer tehnolog al produselor conservate. A făcut și Academia de administrare publică.
Cel de-al treilea vicepreședinte al raionului Nisporeni, Ion Sturza, a fost militar de carieră, chiar dacă e geograf de profesie. În perioada 2007-2011, a fost vicepreședinte al raionului Nisporeni, apoi a activat și în serviciul vamal. Iată că acum a revenit în conducerea raionului, mult mai experimentat și mai avizat în domeniu.
UNGHENI
Ludmila Guzun, președinta raionului, este economist de profesie. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova. În domeniu, însă, nu a lucrat foarte mult timp. Și-a dedicat activitatea, în bună parte, mișcării sindicaliste, ea fiind, mulți ani, președinta Uniunii teritoriale a sindicatelor în agricultură ”Agroindsind”. Nici administrația publică locală nu-i este străină. În perioada 2007-2011, a fost vicepreședintă a raionului. Apoi, a activat, timp de jumătate de ani, viceprimar al orașului Ungheni, după care – reprezentant teritorial al filialei Ungheni ”Moldtelecom”.
Cei trei vicepreședinți ai raionului sînt la prima lor experiență în administrația publică locală.
Petru Gherasimov este absolvent al Universității Tehnice din Moldova, dar și-a început cariera profesională în organele Ministerului Afacerilor Interne, adică în poliție. Are experiență și în domeniul management. Dînsul a fost șef al Biroului de examinare și evidență a transportului Ungheni, apoi șef al Nodului feroviar Ungheni al Căii Ferate din Moldova. E adevărat, perioade foarte scurte de timp. Acum, iată, e vicepreședinte de raion.
Și un alt vicepreședinte de raion, Serghei Lacusta, a lucrat în poliție – timp de 26 de ani, chiar dacă specialitatea sa inițială a fost agronomia. Dînsul a făcut Colegiul agricol din Melitopol, Ucraina. Ulterior, a făcut și Facultatea de drept la Universitatea de Stat din Moldova. În anii 2006-2010, a lucrat șef al Biroului de examinare și evidență a transportului din Ungheni, inginer în aceeași instituție. În ultimii doi ani, a lucrat la Secția de pază Ungheni, fiind și șef aici. Alexandru Brînză, vicepreședinte al raionului, este cunoscut ca un prosper om de afaceri în agricultură.
Și-a făcut studiile la Colegiul industrial și construcții din Chișinău, apoi la Academia de transporturi, informatică și comunicare. De specialitate este inginer și manager în transporturi. S-a impus în domeniul privat, unde a obținut rezultate remarcabile. Acum, se pare, vrea să-și încerce puterile și în administrația publică locală.
Lasă un răspuns