Doi medici din Ungheni au fost condamnați la închisoare pentru că nu au acordat ajutor unui bolnav

Imagine simbol: antena3.ro

Imagine simbol: antena3.ro
Imagine simbol: antena3.ro

Doi medici din  Ungheni, au fost condamnaţi la închisoare pentru că nu au acordat ajutorul necesar unui bolnav.
Deoarece medicii nu l-au internat imediat în spital, bolnavul a căzut în comă, iar după o lună el a decedat, informează UNIMEDIA cu referire la un comunicat al Procuraturii.
În ianuraie 2014, deplasându-se la o solicitare în echipajul de urgenţă pentru acordarea ajutorului medical unui bărbat care zăcea inconştient în scara unui bloc din orașul Ungheni, inculpaţii l-au examinat superficial şi, fără a-i acorda asistenţă medicală necesară, l-au lăsat să zacă în continuare, fără a-l interna în spital.
Bolnavul a fost totuşi internat în spital, însă abia spre dimineaţă, atunci când un alt echipaj de asistenţă medicală urgentă a depistat bărbatul în stare de inconştienţă în scara blocului locativ. Peste o lună, pacientul, în vârstă de 48 de ani, a decedat la spital, fără a-şi reveni din comă.
Învinuiții nu i-au acordat bolnavului ajutor, deşi, conform legii şi a regulilor speciale, erau obligaţi să o facă. În rezultat, au provocat din imprudenţă decesul bolnavului.
Ambii medici au fost recunoscuţi culpabili şi condamnaţi la câte doi ani închisoare cu privarea de dreptul de a exercita activitate în medicină pe un termen de doi ani. De asemenea, instanţa de judecată a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de doi ani.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *