FOTO | De la Grozești la… Grozești. Lung e drumul dorului

Prutul i-a unit. Chiar dacă și de o parte, și de cealaltă, bravii grăniceri stăteau la pîndă. Nici măcar sîrma ghimpată nu le-a fost piedică.
Făceau ce făceau și ajungeau la Prut. Ea – o zgîtie de copilă de doar 19 ani, el – pădurar în toată legea. Ea – din Grozești, județul Iași, el – din Grozești, raionul Nisporeni. Ea mergea la Prut la scăldat. Și el mergea la Prut la scăldat, chiar dacă nu se permitea. Tînărul grozeștean trecea pentru ea Prutul înot. Ajungea pe celălalt mal doar ca s-o vadă, să schimbe o vorbă, să-i privească ochii frumoși.
În scurt timp, a cerut-o de nevastă. Ea nu a stat mult pe gînduri și și-a luat zborul din cuibul părintesc. A lăsat Grozeștiul din Iași pentru Grozeștiul din Nisporeni.
Era anul 1991, cînd Cristina Dumitru și Ion Răzvanț și-au unit destinele. ”Dacă ar fi să mă întorc în timp, la sigur că tot acest drum l-aș alege”, spune convinsă Cristina Răzvanț, în prezent secretară la Liceul ”Prometeu”.
A fost prima persoană pe care am întîlnit-o la Grozești. La Grozeștiul Nisporenilor. ”Eu sînt Cristina”, ne-a spus simplu, cu un zîmbet cald și primitor, de parcă ziceai că ne aștepta anume pe noi. Am discutat minute în șir ca ”între fete”. Ne-a vorbit de Grozeștiul copilăriei sale, apoi de Grozeștiul în care a ales să-și trăiască viața.
De la Grozești la… Grozești
Merge des la Grozeștiul din Iași. Cam o dată la două luni. Poate ar face-o și mai des, dacă nu ar fi drumul atît de lung. Da-da, drumul e foarte lung. Iată ce traseu trebuie să parcurgă eroina noastră: Grozești – Nisporeni – Ungheni – Iași – Grozești.
Am făcut chiar și un calcul împreună. Deci, la ora 13.00, Cristina ia autobuzul spre Nisporeni. De acolo, la ora 14.00 și ceva ia autobuzul spre Ungheni, unde ajunge pe la ora 15.30.  Aici are de așteptat un pic, căci trenul spre Iași e la ora 17.40. Ajunge în vechea capitală a Moldovei pe la ora 19.30. Pînă acasă mai are de parcurs aproape 60 de kilometri. La acea oră, însă, nu mai circulă nici un autobuz spre Grozești. ”Rămîn peste noapte la Iași, iar a doua zi dimineața îmi continuu drumul”, povestește.
Și cînd te gîndești că cele două sate, Grozești – Grozești, sînt situate chiar față în față, fiind despărțite de un rîu, un rîu pe care Ion Răzvanț, în tinerețea sa, îl trecea înot în doar cîteva minute…  ”Dacă aș putea s-o iau pe de-a dreptul, cred că în 20 de minute aș ajunge la casa părintească. Așa m-aș duce în fiecare zi la tata cu mîncare caldă”, spune zîmbind Cristina Răzvanț.
”Noi, bătrînii, ne mai ținem de neamuri”
”Cînd eram mică, mergeam în Basarabia. Era un pod de lemn pe aici. Sora mea, Aglaia, chiar a botezat pe cineva acolo, la Grozești”, își amintește Ecaterina Scărlătescu, o bătrînă în vîrstă de 83 de ani din Grozeștiul Iașilor.
”Sora mea e botezată în Basarabia, avea nașă la Grozești”, intră în vorbă și Eva Nedelcu, mult mai deschisă și mai vorbăreață. O privesc cu atenție. Moldoveancă get-beget. Și la vorbă, și la stat. E îmbrăcată într-o fustă bej cu o pestelcă verde în față, cu o vestă roasă de vreme și un bariz pe cap. În picioare – tradiționalii deja șlapi de gumă. Celebrii șlapi albaștri. Fața îi este brăzdată de riduri, mîinile – chinuite de muncă. ”O fost foamete, război… Nu era așa ca acum. Tare greu o fost. Acum este mai bine, este pîine, sînt de toate”, spune.
A venit la fîntînă după apă. Obișnuită cu munca, și-a luat două căldări. Le cară ea cumva.
”Vă mai țineți de neamuri cu cei din Grozeștiul de peste Prut?”, o întreb. Se uită mijind la mine, apoi răspunde: ”Noi, bătrînii, ne mai ținem de neamuri, ăștia tineri nu prea…”.
Face o pauză. O copleșesc din nou amintirile. ”Părinții noștri plecau des acolo, aduceau ulei. E-e-e, aveau recolte bune de floarea soarelui peste Prut… La noi nu era nici floarea soarelui pe atunci, nici unde să faci uleiul. Era mai greu”.
Încerc s-o readuc în realitatea zilelor de azi. ”S-a schimbat ceva de cînd sînteți în Uniunea Europeană?”, o întreb. ”Îi bine, îi bine, mamă”, răspunde.
La sfat cu primarul
La primăria comunei Grozești, județul Iași, ne întîmpină însuși primarul Costel Zota. ”Să știți că ați avut noroc că m-ați găsit”, ne spune din start. De obicei, e plecat. Are multe treburi de făcut, ca, de altfel, orice primar. ”Gospodarul satului e viceprimarul. Primarul e stema localității. E o funcție politică”, ne explică, după care întreabă mirat: ”La dumneavoastră nu-i așa?”.
Nu-i chiar așa. În Republica Moldova, într-o localitate cu o populație mai mică de 3000 de oameni, primarul este și gospodarul, și stema. În plus, în primărie lucrează doar cinci – șapte angajați. În primăria comunei Grozești din județul Iași, bunăoară, numărul angajaților e de 15. Asta, la o populație de aproximativ 2000 de persoane.
”S-a schimbat ceva de cînd sînteți în Uniunea Europeană?”, îi adresez aceeași întrebare ca și bătrînelor de la fîntînă.
Răspunde fără pic de ezitare: ”S-au schimbat multe, începînd de la infrastructură pînă la învățămînt, sănătate…
Absolut. Se simte. Am reușit reabilitarea școlii din fonduri europene, am construit o școală nouă în Colțul Cornii cu bani de la Banca Mondială, a fost reabilitat cabinetul medical, am început o grădiniță nouă. Și drumurile… Au fost asfaltate 5,6 kilometri. Deci, se simte o îmbunătățire”.
”Dar viața omului s-a schimbat?”. Răspunde la fel de sigur, dar mai filozofic: ”Dacă omul știe să gospodărească, avînd, în prezent, nenumărate posibilități, el poate face schimbarea.  Există o mulțime de finanțări din partea Uniunii Europene pe diferite domenii: zootehnie, agricultură, creșterea animalelor… Trebuie doar să te implici”.
Nu mai vrem să-i luăm din timpu-i prețios.
Ne conduce pînă la poartă. Înainte de a ne despărți, spune: ”Faceți o treabă bună pentru a ne apropia”.
Pe valea Prutului
Iarbă și lut. Țipenie de om. Cam așa arată șesul ce desparte satul de Prut. Și satul Grozești din județul Iași, și satul Grozești din raionul Nisporeni. Lumea, cu anii, s-a îndepărtat de Prut, căci apele lui au dus la vale gospodării întregi. Inundațiile erau la ordinea zilei. Unica salvare a fost strămutarea vetrelor.
Coborîm la vale. Cu cît ne apropiem de Prut, vegetația e tot mai abundentă. Iar Prutul își duce lin apele… O săritură mai zdravănă și ești de pe un mal pe celălalt. Prutul are, în acest loc, 12metri.
”Vă mai dați din mînă cînd ajungeți pe malul Prutului?”, îl întreb pe un bărbat de vreo 40 de ani, pe care-l întîlnesc în cale. E din Grozești, județul Iași și se numește Ioan Macarie. ”Ei, nu pre, că n-avem voie. Dacă stai oleacă pe malul Prutului, te cam iau la întrebări polițiștii de frontieră: Ce faci? Ai ceva de făcut pe aici?”. Spune că regulile s-au înăsprit în ultimii ani, după ce au mai fost prinși pe aici oameni certați cu legea. ”O fost multe treceri cu țigări”, explică, după care pune punctul final: ”Înainte era altfel. Ne mai strigam: ”Ce faci? Bine! Tu?”. Acum, din cauza la cîțiva, tragem și noi, care nu avem nici o vină”.
”E greu să trăiești pe valea Prutului. E greu”, ne spune o bătrînă din Grozeștii Nisporenilor, Zina Iancu. Pe ea n-o interesează frontiera, nici poliția de frontieră. Apa din fîntînile de aici e cam sălcie și trebuie s-o aduci, pentru consum, tocmai din centrul satului. O întrebăm dacă știe ceva de Grozeștiul de peste Prut. ”Cum să nu?”, se înviorează. Feciorul ei, Dan, a fost coleg de facultate la Iași cu actualul viceprimar al Grozeștiului din județul Iași, Cristian Zota. Chiar dacă au trecut de atunci peste 20 de ani, ei se întîlnesc și chiar se țin de neamuri. Cristian Zota l-a botezat pe Viorel, feciorul lui Dan Iancu din Grozești, raionul Nisporeni.
[wzslider exclude=”29319″]
Din negură de vremi…
”Are o vechime de aproximativ 300 de ani, ar fi fost înființat în 1716, dar nu am găsit documente ce ar certifica exact anul fondării satului”, ne-a spus Rodica Chițu, bibliotecară în Grozești, Iași, după care a menționat: ”Noi am încercat să facem o monografie a satului, dar a trebuit de mers la arhivele statului… Nu am reușit. Cică, ar fi fost pe aici un boier, i se spunea Grozăvescu, el a avut aici moșii…”.
Se pare că, într-adevăr, a fost un moșier, dar i se spunea Grozea. Istoricul dr. Veaceslav Stăvilă din Republica Moldova a reușit să scoată la lumină documente importante despre Grozești. ”Prima mențiune documentară a Grozeștilor ține de 11 august 1479. Este vorba de un hrisov dat de Ștefan cel Mare, important pentru noi și prin faptul că printre martori este numit și ”panul Grozea”, persoană de la neamul căruia, probabil, a și provenit denumirea localității”, se arată în monografia ”Grozești”, semnată de istoric și editată în anul 2003.
Povestesc bătrînii
Interesante sînt și legendele privind denumirea Grozești. Sînt cîteva, pe care le-am cules atît din Grozeștiul Iașilor, cît și din cel al Nisporenilor.
Iată o legendă, desprinsă din monografia ”Grozești”. Cică, pe vremuri, în locurile unde astăzi se află Grozeștiul, trăia o femeie cu numele Grozinca. Ea avea 11 copii și-și avea casa lîngă un iaz sub un mic delușor. După ce feciorii ei mai crescuseră, au început să lucreze pămîntul și să ocupe noi terenuri. Găsind limbaj comun cu locuitorii unei așezări din preajmă, numită Colunești, familia ei s-a mutat cu traiul mai aproape de sat, pe valea Prutului. Într-o primăvară, Prutul s-a revărsat fără milă, inundînd multe semănături, multe case. Cu mare greu au scăpat sătenii de grozăviile provocate de apa Prutului. De la acele grozăvii, cică, se trage și numele satului Grozești.
Tot de grozăvii este vorba și într-o altă legendă, pe care am aflat-o în Grozeștii din județul Iași. Cică, pe vremuri, aceste locuri erau deseori ținta turcilor și a tătarilor. După ce treceau cu hoardele lor pe aici, te îngrozeai de ceea ce lăsau în urmă. Atît de îngroziți rămîneau localnicii că, în cele din urmă, și așezarea lor a fost numită Grozești.
O fi așa sau altfel, Grozeștiul nu mai provoacă groază. Nici cel din raionul Nisporeni, nici cel din județul Iași. ”Ambele sate s-au schimbat foarte mult”, spune Cristina Răzvanț. Grozeștiul ei natal, în care a trăit 19 ani, este acum, vorba dînsei, mai îngrijit, mai nou, cu o primărie nouă, cu o școală nouă, cu un teren de joacă pentru copii, cu drumuri mai bune. Și Grozeștiul în care trăiește deja de peste 20 de ani arată mai bine, cu drumuri asfaltate, cu o grădiniță renovată, cu o școală frumoasă, cu un teren de fotbal cu suprafață artificială.
Schimbările se datorează, în mare parte, proiectelor europene. Și aici, și acolo.
Notă:
Satul Grozești din raionul Nisporeni este situat  pe malul stîng al Pturului.  Are o populație de aproximativ 2100 de locuitori. Distanța pînă la Nisporeni este de 14 kilometri. Pînă la Chișinău – 87 kilometri.
Ocupația principală – agricultura.
Comuna Grozești din județul Iași este situat pe malul drept al prutului. Are o populație de aproximativ 2000 de locuitori. Satul de reședință, Grozești, are 930 de locuitori. Comuna – din Sălăgeni și Colțul Cornii. Distanța pînă la Iași este de 55 kilometri. Pînă la București –
Ocupația principală – agricultura.
Articol realizat în cadrul Proiectului ”Creșterea capacităților profesionale și diversificarea conținutului PP ”Expresul”, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni”.