Ziua internaţională fără maşini sărbătorită la Ungheni

IMG_0030Zeci de amatori ai ciclismulului au participat la o paradă a bicicletelor, organizată de Primăria oraşului Ungheni cu ocazia Zilei mondiale fără maşini, sărbătorită, în mod tradiţional, pe 22 septembrie. Plutonul bicicliştilor, în frunte cu Primarul oraşului Ungheni, domnul Alexandru Ambros, a plecat, în jurul orei 17:00 de pe strada Naţională 26 (Victoriabank) şi a făcut următorul traseu: Strada Naţională – Strada Romană – Palatul de Cultură – Strada Naţională – Piaţa Independenţei.
Cursa de ciclism, cu genericul „Renunţă la maşină, ia o bicicletă”, a întrunit participanţi de diferite vîrse, începînd de la elevii claselor gimnaziale pînă la persoane de vărsta a treia. Prezenţi au fost colaboratorii primăriei, lucrători din diferite sfere de activitate şi, în sfîrşit, toţi doritorii şi promotorii ciclismului.
Oraşul Ungheni se numără printre oraşele semnatare ale Convenţiei primarilor privind energia durabilă, obiectivul căreia este reducerea emisiilor de CO2, în special a gazelor de eşapament. Cu această ocazie, Primarul oraşului Ungheni, domnul Alexandru Ambros, împreună cu mai mulţi colaboratori ai primăriei, au renunţat la maşini şi au venit la serviciu pedalînd pe biciclete. „Ca populaţia să ne urmeze sfatul, noi trebuie sa fim exemplul de bază pentru comunitate” a afirmat edilul. „Este o responsabilitate a fiecăruia din noi să asigurăm nu doar bunăstarea sănătăţii noastre dar şi a mediului în care trăim. Participînd la Ziua Mondială fără maşini, pledăm pentru un oraş curat, cu aer curat”, a menţionat primarul oraşului.
Participanţii s-au aratat foarte entuziasmaţi, apreciind la cel mai înalt nivel iniţiativa primăriei şi au declarat că şi-ar dori să participe la astfel de activităţi cît mai des posibil.[wzslider]
Sursa: ungheni.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *