Mereu la datorie, alături de oameni
Crucea Roşie, filiala Ungheni, dă startul unui nou proiect. De data aceasta, genericul este „Reducerea violenţei împotriva copiilor”. Timp de trei luni, vor fi organizate numeroase acţiuni, menite să sensibilizeze opinia publică asupra fenomenului respectiv.
Se planifică, la prima etapă, un seminar de instruire a 20-25 de voluntari care, ulterior, se vor implica în realizarea proiectului. Vor fi organizate seminare cu reprezentanţii administraţiei publice locale, medicii de familie, reprezentanţii organelor de drept, psihologi.
Vor avea loc şi patru mese rotunde cu voluntarii şi partenerii proiectului, 40 de sesiuni informative în diverse locuri publice. Crucea Roşie va anunţa şi concursuri de desene la tema „Violenţa împotriva copiilor”, va organiza teatre sociale, dar şi alte evenimente publice.
„Violenţa continuă să rămînă o problemă serioasă a societăţii noastre. Este dureros şi inadmisibil. De aceea, atît noi, reprezentanţii Crucii Roşii, cît şi întreaga comunitate, trebuie să ne implicăm activ pentru a diminua acest fenomen negativ”, a declarat pentru „Expresul” Elena Gavrişov, directoarea Crucii Roşii Ungheni.
Anterior, la finele lunii mai, a fost pus punctul unui alt proiect – „Reducerea riscurilor de dezastru și pregătirea răspunsului în cazuri de urgență în R.Moldova” – implementat tot de Crucea Roşie Ungheni, în parteneriat cu UNICEF. „La final, am decis să testăm cunoştinţele copiilor în acest domeniu şi am anunţat un concurs de desene la temă”, a spus Elena Gavrişov. Au fost selectate instituţiile preuniversitare din localităţile beneficare ale proiectului. Din cele zece echipe concurente cea mai ingenioasă s-a dovedit a fi echipa Liceului „Elada” din Măcăreşti, urmată de cea a Gimnaziului Todireşti şi Liceului „Gaudeamus” Petreşti. Evenimentul a fost prilejuit şi de aniversarea de 90 de ani a Crucii Roşii din Moldova.
Lasă un răspuns