Casă nouă şi pentru silvicultorii de la Sculeni
Mai marii Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură ”Silva-Centru” din Ungheni se pare că s-au apucat la modul cel mai serios de reparații capitale ale sediilor ocoalelor silvice din subordinea sa. Exact la o săptămînă după sfințirea Ocolului silvic Cornești, iată că un eveniment similar a avut loc şi la Sculeni. S-a întîmplat chiar în prima zi de primăvară, pe 1 martie.
Ca și în primul caz, evenimentul a adunat conducătorii ÎSS ”Silva-Centru”, precum și șefii unor subdiviziuni raionale. Nu s-a obosit să facă un drum de la Chișinău la Sculeni nici deputatul Anatol Arhire, care a fost prezent și la ceremonia de la Cornești.
Cei de la Sculeni au așteptat marea schimbare a locului lor de muncă de mulți ani. Or, de cînd a fost dată în exploatare, în 1970, clădirea nu a fost reparată decît cosmetic. ”Cînd veneam la lucru și vedeam în ce stare se aflau aceste încăperi, îmi dispărea imediat buna dispoziţie”, își amintește fostul șef al Ocolului silvic Sculeni, Gheorghe Mihăilă. În schimb, astăzi se bucură pentru cel ce l-a urmat, Igor Ciobanu.
Reparaţia a decurs rapid. În doar o lună, sediul a devenit de nerecunoscut. Au fost schimbate geamurile, ușile, mobilierul, a fost instalată o centrală termică nou-nouță. Astfel, condițiile de muncă ale celor 20 de angajați ai Ocolului silvic Sculeni au ajuns să fie de invidiat pînă și de colegii lor ungheneni.
Directorul întreprinderii, Nicolae Lăpteanu, a dat de înțeles că următoarea reparație va fi începută, în curînd, la sediul din Ungheni. Pînă la toamnă, cu toţii vor avea condiții bune de muncă, ceea ce va duce inevitabil la sporirea indicatorilor de productivitate ai întreprinderii. Ca să nu fie supărare, dînsul le-a adus în dar și celor de la Sculeni un frigider.
Slujba de sfințire a sediului de la Sculeni a fost oficiată de preotul Damaschin Cimbir, starețul mănăstirii ”Sf. Pr. Ilie” din Cornești. Clericul le-a dăruit gazdelor o icoană cu Sf. Ap. Gavriil și Mihail.
Lasă un răspuns