Pînă la urmă, cine-i vinovat?

Recent, am avut ocazia să trag cu urechea la discuţiile mai multor străini. După aşa-numitul jurnalist român Banciu mi-a fost foarte interesant să văd ce spun şi alţi ”străini” despre noi.
Din ce am aflat de la ei, moldovenii încearcă să-şi îngroape insuccesele în băutură, succesele tot cu asemenea „agheasmă” şi le sărbătoresc. Aproape toţi străinii leagă comportamentul nostru şi tot ceea ce facem de trecutul sovietic. Toţi: şi cei din est, şi cei din vest. Doar că, atunci cind avem succes, estul ne îndeamnă la un pahar pentru şcoala sovietică; iar cînd avem insucces, vestul ne dă de băut spunînd dezamăgit: USSR…
Într-o seară, mă întorceam de la serviciu. Lîngă mine s-a aşezat un bătrînel. Pe strada Mateevici, lîngă Universitatea de Stat, troleibuzul a nimerit într-un ambuteiaj. Bătrînul m-a privit şi mi-a zis: „Iaca, vezi ce se întîmplă? Eu ştiu şi cine e vinovat de treaba asta!”
Nu am reacţionat, pentru că nu îmi doream să intru în discuţii sterile despre Chirtoacă, liberali, şoferi cu permise cumpărate, bădărani, poliţişti şi ale chestii la care mi-i suficient că mă gîndesc în fiecare zi.
„Gorbaciov… Padla!”, nu se lasă bătrînul. „Vezi ce la maşini avem în oraş? Dacă nu era el cu perestroika lui, nu aveam atîţia burjui şi ajungeam mai repede şi mai liniştiţi acasă”.
De la bătrîn am mai aflat că, pe vremea lui Hruşciov, Brejnev şi alţii, nu erau atîtea automobile, nici magazine – mîncau toţi de la „GUM” (государственный универсальный магазин, adică magazin universal de stat – n.a.) şi erau sănătoşi.
Nu am apucat să aflu mai multe despe „bunele sau ne-bunele” fostei URSS, în care, apropo, şi eu m-am născut. Interlocutorul meu a trebuit să coboare.
Ajungînd acasă, m-am uitat şi am recitit tot ceea ce am scris în cei trei ani şi ceva de cînd practic jurnalismul, dar, mai ales, în ultimii doi ani de cînd scriu pentru „Expresul”. Vă spun sincer, nu am făcut-o niciodată pînă acum, nu-mi prea place să privesc în trecut. Mă interesa un singur lucru: cine şi de ce învunuiesc în ţara asta.
Am văzut cum oamenii învunuiesc toate guvernările pe care tot ei recunosc că le-au ales. Învinuiesc guvernanţii pentru viaţa care o duc, pentru faptul că le pleacă sau le-au plecat copiii peste hotare, astfel că nu mai are cine îngriji de morminte, pentru faptul că pămîntul rămîne pîrloagă şi parcă străin.
Guvernarea actuală o învinuieşte pe cea comunistă şi pe celelalte, chiar dacă unii dintre actualii au fost şi în fostele guvernări. Să ne amintim de Marian Lupu, fost ministru, fost preşedinte de Parlament. De Vlad Filat, fost votant al lui Vladimir Voronin pentru al doilea mandat de preşedinte. Să nu uităm de Natalia Gherman, fiica primului preşedinte Mircea Snegur, de Chiril Lucinschi, fiul celui de al doilea preşedinte; Dumitru Diacov, un personaj care e în politica moldovenească de la început…
Pentru comunişti de vină au fost guvernările anterioare şi România. Pentru Mihai Ghimpu şi liberali de vină sînt ruşii, comuniştii şi, mai nou, trădătoii. Pentru alţi politicieni sînt vinovaţi toţi cei citaţi de mine mai sus. Unii apelează şi la nume noi, cum este Vlad Plahotniuc sau Oleg Voronin, muncind, de fapt, alături de aceştia ani la rînd. Dar cel mai des politicienii noştri îi învinuiesc de toate pe oamenii de rînd, că nu-i înţeleg cînd aceştia cheltuie milioane de lei din bugetul de stat pentru confortul lor, pentru maşini noi, clădiri confortabile, birouri, adausuri la salarii şi multe alte „văzute şi nevăzute”, vorba Scriptuii.
Gastarbeiterii îi învinuiesc de toate pe cei la care lucrează, că le dau mult de muncă, că nu le permit anumite lucruri, că le plătesc puţin, deşi atunci sînd se angajează bat palma stabilind şi „salariile”.
Pivind această schemă de „vinovaţi”, tot îmi vine să-l citez pe Pavel Stratan: „Am înteles că nic’ nu înţăleg”.