Încă o şansă de creditare pentru agricutorii călărăşeni
Mai mulţi agricultori călărăşeni au fost invitaţi şi au participat la o şedinţă de informare cu genericul: „Facilitarea accesului la finanţe în agricultură prin intermediul Programului Compact”. Evenimentul a avut loc pe 22 noiembrie, fiind organizat de Fondul Provocările Mileniului Moldova.
Agenda de lucru a şedinţei a cuprins informări ale celor prezenţi despre formele de creditare a agriculturii prin Programul Compact, asistenţa tehnică acordată în cadrul proiectului ACED privind dezvoltarea infrastructurii de post-recoltare, asistenţa acordată la cooperarea fermierilor pentru accesarea creditelor şi elaborarea planurilor de afacere.
Este o acţiune din multe altele, pe care noi le desfăşurăm în toate zonele republicii avînd scopul prinicpal de a familiariza cît mai mulţi agricultori cu cele mai atractive forme de creditare la diverse etape de activitate a lor, au declarat organizatorii acestei şedinţe de la Călăraşi.
Reamintim: Fondul Provocările Mileniului facilitează accesul la finanţe prin oferirea creditelor avantajoase pe un termen de pînă la 7 ani, cu perioada de graţie de pînă la un an.
Creditele sînt acordate prin intermediul băncilor Moldova Agroindbank, Moldindconbank, Mobiasbanca, Victoriabank, Energbank, Banca Socială şi Comerţbank.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu
Lasă un răspuns