Ţară moldovioară cine se gândeşte la tine oare?

Constantin Uzdriş

Constantin UzdrişÎnvăţăcelul basarabean, moldovean (care şi cum obişnuieşte să se numească), a fost mereu prieten cu tehnologia avansată, ai noştri învăţăcei au fost cei care au introdus în circuitul examenelor căştile invizibile, copiatul pe genunchi sau direct din telefonul mobil.
De cînd la conducerea învăţămîntului de pe mioriticul plai au venit şefi educaţi pe la Oxford, Cambridge sau alte „şcoale” cu renume în Occident, tehnologia şi-a întors coarnele împotriva învăţăcelului moldo-basarabean.
Şefii de la educaţie, care au avut-o cu tehnologia încă din universitate, au introdus pentru moldoveanul elev camerele de supraveghere la evenimentul de care acesta se teme mai tare decît de rîie – BACALAUREATUL. Trecîndu-l o parte dintre ei, mai mult sau mai puţin bine, au decis – cum altfel? – să meargă la un (Institut), ca să-şi poată croi o cale mai uşoară în viaţa plină de gastarbaiteri şi „cinovnici” ce bîntuie prin Moldova.
Protagoniştii noii istori din tren sînt trei absolvenţi care, în această vară, se întorceau de la Chişinău, unde au depus „documentele” la universitate: doi băieţi o domniţă. Discută între ei.  Fata spune că ar fi dorit să meargă la studii în România, deoarece îi este silă de ţara asta şi nu crede că are viitor aici. E supărată, căci notele de la BAC i-au tăiat tot elanul şi speranţa că va putea merge în ţara vecină la studii. „Parcă toţi pot să fie ca ea (Maia Sandu, ministrul Educaţiei – nota autorului)… Iată, acum o să învăţ aici şi, după absolvirea facultăţii, va trebui să merg undeva să muncesc pe „capişi” (cîţiva lei)”, face o remarcă fata. Din spusele ei, înţeleg că a depus actele la economie, dar şi la o disciplină ce îţi permite să fii profesor. „Dacă în economie mai poţi găsi de lucru (cu calîm), ca profesor numai orele suplimentare te salvează. Le pui elevilor note proaste, ca ei să fie nevoiţi să-ţi plătească pentru cîteva ore adăugătoare pe săptămînă. Numai aşa mai poţi trăi cumva”, meditează, în glas, domniţa.
Unul dintre băieţi le mărturiseşte celorlalţi că a dat la drept. „E scump al naibii”, spune, dar se autolinişteşte: „Dacă mă ajută Dumnezeu, aş putea ajunge în Poliţia Rutieră, iar acolo, dacă ai cap să nu cazi cu mită, trăieşti de rău de bine”.
„Lăsaţi jalea, măi! Terminăm noi studiile şi, peste trei-patru ani, ajungem la Moscova, dacă ni-o mai da voie Putin”, spune, plin de încredere, cel de al doilea tînăr, care nici nu vrea să se gîndească la profesia pe care, cică, şi-a ales-o, depunînd actele la o facultate de care nu-i entuziasmat deloc.
Tehnologiile, ca şi tot ce e bun în lumea aceasta, intră în Moldova neproprţional, cam des de la coadă spre cap. Dacă pe la marele temple ale ştiinţei occidentale tehnologia vine să-l ajute pe tînăr să înveţe, la noi vine să-l supravegheze, să-l sperie şi să-i deconspire inventivitatea. Probabil, ceva e în neregulă cu noi, dacă nimeni nu vrea să fie cinstit, nimeni nu vrea să muncească, să meargă pe căi legale şi, ce-i mai important, nimeni nu mai are încredere în R. Moldova. În aceste condiţii, apare o întrebare logică: ce mai menţine şi cît se va menţine această ţară?
Constantin Uzdriş


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *