Au însușit cu succes „aritmetica” autogestiunii
Autogestiunea financiară i-a învățat pe unii manageri școlari să fie gospodari adevărați. Un exemplu în acest sens este Şcoala primară ”Spiridon Vangheli” din Ungheni, condusă de directoarea Anastasia Alexa.
Chiar recent, instituția s-a ales cu un gard care, de acum încolo, va îngrădi accesul trecătorilor nepoftiți, care-şi făcuseră, de ani buni, drum prin curtea școlii. Pe aici ei ajungeau mult mai repede la piaţa centrală, situată în vecinătatea nemijlocită a şcolii.
”Nici nu vă pot descrie ce chin aveam pînă a instala gardul. Mai ales, în zilele de piață. Învățătorii trebuiau să fie și paznici, și măturători, căci nu se mai termina mizeria de pe teritoriul școlii”, povestește Anastasia Alexa, exprimîndu-și, acum, satisfacția pentru noua realizare.
Construirea gardului a fost posibilă, susţine ea, grație unui parteneriat veritabil între școală și primăria locală. ”Noi am plătit pentru lucrările de instalare a gardului circa 7000 de lei. Primăria ne-a oferit 27 de plase metalice, care formează, în prezent, gardul propriu-zis pe un perimetru de peste 50 de metri”, explică dînsa.
Potrivit Anastasiei Alexa, odată cu trecerea la autogestiune, multe lucruri s-au schimbat în școală, inclusiv atitudinea colegilor de serviciu. În sălile de clasă şi pe coridoare nu vei mai vedea lumini aprinse atunci cînd nu e cazul. Becurile vechi au fost înlocuite cu altele, econome. Sistemul de încălzire a fost reparat.
Toate acestea, susține directoarea, au contribuit la reducerea cheltuielilor. Cifrele, de fapt, sînt foarte elocvente. Dacă inițial, cînd s-a trecut la noua formulă de finanțare, instituția s-a pomenit cu un deficit bugetar de circa 150 mii de lei, la ora actuală deja este înregistrat un profit de circa 85 mii de lei.
Este adevărat, a contribuit la sporirea bugetului şi creşterea numărului elevilor în ultimii cinci ani: de la 262 la 350. Dar şi multe alte acţiuni. ”Din start le-am zis colegilor că, dacă vom fi gospodari, vom trăi bine, iar dacă nu – ne vom confrunta cu lipsuri și greutăți”, a punctat directoarea. Iar angajaţii școlii ”Spiridon Vangheli” au înţeles foarte bine mesajul.
UNGHENI | Ina Landa
Lasă un răspuns