Şcolire în curtea „Casei părinteşti”
Amplasat în inima satului Palanca, muzeul „Casa părintească” nu este doar locul unde renasc tradiţiile şi obiceiurile străbune, ci şi o platformă de aplicare a unor modalităţi inovatoare de învăţare nonformală.
Printr-un noroc al sorţii, am făcut parte din echipa de peste 16 manageri şi lucrători ai caselor de cultură din raionul Călăraşi care, în perioada 9-12 iulie, au fost şcoliţi la Casa părintească. Proiectul „Instituţiile de cultură în serviciul educaţional pentru adulţi” constituie o frumoasă colaborare între acest muzeu, coordonat de Tatiana Popa, şi AO Dvv-international Moldova.
Cele patru zile de training au însemnat iniţiere şi învăţare, implicare şi conlucrare, studiu şi planificare, investiţie în propria persoană cu beneficii pe termen lung, dar şi dezvoltarea unui nemaipomenit spirit de echipă.
Rezultatele Şcolii de vară au depăşit cu mult aşteptările şi asta, datorită competenţelor formatorilor. Violeta Dumitraşcu, manager de proiecte la AO Dvv-international Modova, ne-a cucerit prin profesionalismul cu care a abordat problema educaţiei adulţilor, inclusiv în instituţiile de cultură. Liliana Posţan, doctor în pedagogie, şi Veaceslav Reabcinschi, director al Centrului de Politici Culturale din RM, au fost pentru cei prezenţi adevăraţi deschizători de drumuri în situaţia în care majoritatea credea că toate căile sînt blocate.
Acest tandem ne-a făcut să descoperim noi orizonturi profesionale, ne-a pregătit platforma pentru o ulterioară realizare a ideilor noastre, ne-a pus la dispoziţie metode şi forme verificate de atragere a partenerilor potriviţi pentru proiectele de viitor, ne-a oferit impulsul de care aveam nevoie pentru a iniţia un proces de reabilitare a lăcaşelor de culrură, dezvoltîndu-le ca centre comunitare de
cultură şi educaţie.
Limita de vîrstă a dispărut din ograda Casei părinteşti. Atunci cînd, în pauze, Tatiana Popa ne vorbea despre tradiţii şi obiceiuri, despre aromele curative ale florilor pe care le cultivă sau ne delecta cu cîntece folclorice autentice, sorbeam fiecare cuvînt al ei, care izvora parcă dintr-o oază imensă de înţelepciune. Deveneam cu toţii învăţăcei într-un spaţiu sacru al obiceiurilor, datinilor şi tradiţiilor.
Apoi, reveneam la sesiunile de formare, unde reluam rolul unor adevăraţi manageri, promotori şi creatori ai serviciilor nonformale de educaţie a adulţilor în instituţiile de cultură.
Încrederea pe care ne-au transmis-o formatorii ne-a permis să fim descătuşaţi în ideile şi aspiraţiile noastre. Am conştientizat că agenţii schimbărilor putem fi chiar noi. Important este să ştim exact ce vrem să realizăm în funcţie de nevoile reale ale comunităţii, să analizăm problemele, să stabilim clar obiectivele, să avem o viziune, un scop şi atunci potenţialii parteneri în realizarea ideilor noastre nu vor întîrzia să apară.
Frumosul foc de tabără, corul bisericesc „Trinitas”, dialogul generaţiilor, imnul proiectului elaborat în comun şi sentimentele de recunoştinţă ale participanţilor au constituit cununa de final a Şcolii de vară.
Mulţumim Tatianei Popa, pentru că ne-a creat o atmosferă caldă, mulţumim formatorilor Liliana Posţan şi Veaceslav Reabcinschi, care ne-au devenit mai mult prieteni decît dascăli. Mulţumim AO Dvv international Moldova, pentru că promovează cultura învăţării pe tot parcursul vieţii şi susţine programele non-formale de educaţie pentru adulţi.
CĂLĂRAŞI | Elena Dodon,
absolventă AMTAP, specialitatea „Regie”
Lasă un răspuns