Se pregătesc intens pentru a începe un nou ciclu agricol

Secvenţe de la iarmarocul de la Călăraşi
În fotografie: Secvenţe de la iarmarocul de la Călăraşi

 Secvenţe de la iarmarocul de la Călăraşi
În fotografie: Secvenţe de la iarmarocul de la Călăraşi

Deşi iarna se lasă greu dusă, călărăşenii se pregătesc intens, sub toate aspectele, pentru a începe  un nou ciclu agricol. În acest context, Direcţia Agricultură a organizat, duminica trecută, pe 14 aprilie, un iarmaroc de primăvară, devenit deja tradţtional.
Potrivit  vicepreşedintelui raionului Petru Cosoi, au dat curs invitaţiei de a participa la iarmaroc peste 20 de agenţi economici. Aceştia au venit cu cele mai diverse produse agricole şi derivatele lor. Mai mult ca atît, vizitatorilor li s-a propus şi tehnică, şi alt inventar agricol de mîna a doua, foarte solicitat, de altfel, de  micii producători.
Au venit la iarmaroc agenţi economici din mai toate raioanele învecinate. Cei mai mulţi însă au fost din satele raionului, ei aducînd cu sine produse şi materialele la mare căutare în fiecare primăvară: butaşi de viţă de vie, puieţi de pomi fructiferi, fructe proaspete, miere şi toate derivatele apicole, produse de panificaţie, mezeluri şi chiar vin de casă de la Sadova.
Şi-au etalat exponatele şi cîţiva meşteri populari din raion.
“Ediţia curentă a tîrgului nu a avut amploarea celei de anul trecut, dar faptul că am reuşit, totuşi, să adunăm laolaltă producători şi cumpărători, care şi-au satisfăcut interesele, este un lucru bun”, a spus Anatol Vulpe, dind asigurări că organizatorii vor încerca să perpetueze în timp acest tîrg.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *