Sînt gata să plătească doar pentru muzică 50 de mii de euro

Imagine simbol: dcnews.ro

Imagine simbol: dcnews.ro
Imagine simbol: dcnews.ro

Cine ca cine, dar romii știu bine să se distreze, să organizeze nunţi şi cumetrii. Numai la Vulcăneşti, Nisporeni, imediat după Paşte, chiar în Săptămîna Luminată, vor avea loc cinci nunţi consecutiv. Şi ce mai nunţi!
”La una dintre ele, părinții miresei sînt gata să plătească doar pentru muzică 50 de mii de euro”, ne-a spus Semion Ibrian, consilier local. Sînt invitaţi cei mai în vogă muzicanţi. Însuşi Florin Salam, cîntăreţ de manele din România, care, pe parcursul carierei sale, a cîntat şi cu orchestra simfonică Bucureşti, şi cu orchestra lui Goran Bregovic, va cînta la acea nuntă. Sînt invitaţi şi alţi manelişti cunoscuţi, toţi din România. Cîntăreţii moldoveni nu sînt la prea mare căutare aici. Nici cei ruşi. Maneliştii sînt la putere.
Vulcăneştenii nu jelesc banii cînd vine vorba de o nuntă. Sigur, un asemenea răsfăț nu și-l permite chiar fiecare locuitor al satului, dar nici nu este o excepție, susţine consilierul local.
Nunțile țigănești de aici, pe lîngă faptul că au multă culoare, veselie și daruri scumpe, mai păstrează vii și unele tradiții strămoșeşti. De exemplu, ”Jucatul cămășii de noapte a miresei”. Să ştie toată lumea că mireasa a fost fecioară!
Apropo, atît fetele, cît şi băieţii se căsătoresc la o vîrstă foarte fragedă. Una dintre miresele din primăvara curentă are doar 14 ani şi este elevă în clasa a IX-a la gimnaziul din localitate. Nici mirele nu este prea „copt”. El are 17 ani. Nimeni nu i-a întrebat dacă vor sau nu să se căsătorească. Părinţii le decid soarta, susţine Semion Ibrian. Chiar dacă e profesor, dînsul nu crede că cineva ar fi în stare, la ora actuală, să schimbe lucrurile aşezate la romi de veacuri şi veacuri. ”Ce să-i faci? Împotriva tradițiilor nu poate merge nimeni”, a spus dînsul.
Sezonul nunţilor la Vulcăneşti începe imediat după Paște şi durează pînă la toamnă.
NISPORENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *