Esențial | În sfîrşit!

Ministerul Educaţiei ia măsuri active în prevenirea şi combaterea violenţei. Cel puţin, aşa declară înalta instituţie printr-un comunicat dat publicităţii chiar recent. Specialişti din cadrul direcţiilor raionale învăţămînt, tineret şi sport din întreaga republică vor fi instruiţi cum să prevină, să identifice, să raporteze şi să asiste cazurile de abuz şi neglijare a copilului, se arată în acelaşi comunicat.
Mai mult ca atît, Ministerul Educaţiei, “fiind îngrijorat de faptul că, în ultima perioadă, sînt identificate tot mai multe cazuri de abuz şi neglijare severă a copiilor, inclusiv în mediul şcolar, a solicitat direcţiilor de învăţămînt să desemneze un specialist responsabil de acest domeniu”.
Nu cred că nu se cunoştea pînă acum că în instituţiile preşcolare şi preuniversitare sînt cazuri de violenţă. Din păcate, foarte multe.
La finele anului trecut, Crucea Roşie din Ungheni a organizat un concurs de desene cu tema: “Stop violenţa!”. Ce credeţi? Marea majoritate a copiilor – dar au fost foarte mulţi – au abordat unul şi acelaşi subiect: violenţa în şcoală. Au desenat pedagogi furioşi, bătînd cu pumnul în masă. Au desenat copii în ochii cărora li se citea frica.
Să fi fost întîmplător? Am încercat să discut cu cîţiva pedagogi. Toţi, dar absolut toţi, au negat faptul că în instituţiile de învăţămînt există violenţă. “Poate că cineva mai ridică glasul la vreun copil. Se întîmplă. Dar nici copiii nu-s sfinţi”, a menţionat cineva.
Dacă ar fi numai aceasta…
Nu demult, am întîlnit o fetiţă care, de ani buni, refuză să vorbească în public. Nu scoate nici un cuvînt. Doar acasă, cu mama, este în apele ei, spune poezii, povesteşte, e un copil ca oricare altul. I-am aflat şi povestea. În grădiniţă, educatoarea a bătut-o.
De atunci, copila s-a închis în sine. Nu ştiu cum se simte acea educatoare azi. Probabil, bine mersi. Sînt sigură că, în prezenţa adulţilor, se arată ca cea mai iubitoare fiinţă din lume.
Am discutat şi cu reprezentanţi ai poliţiei noastre. Toţi au confirmat că există violenţă şi în grădiniţe, şi în şcoli. Doar că e greu să demonstrezi. Părinţii nu se adresează oamenilor legii în asemenea cazuri, din teamă să nu le facă mai rău copiilor lor.  Şi copiii tac. Se tem că vor primi note rele, că vor fi pedepsiţi şi mai tare. În consecinţă, am ajuns la situaţia cînd nu se mai poate de închis ochii. Şi foarte bine.
Sigur, există foarte şi foarte mulţi pedagogi cu adevărat dedicaţi educaţiei şi instruirii copiilor. Aceştia, bineînţeles, nu au timp să ridice glasul sau chiar mîna asupra copilului. Există însă şi o altă categorie. Din păcate, mulţi fac încă parte din ea.
Lucia Bacalu